METODA ACCIDENTUL. Infractorii și-au „îmbunătățit” acțiunile. Ce spun polițiștii!

În ultima perioadă de timp, autorii infracțiunilor de înșelăciune și-au intensificat tentativele de inducere în eroare a unor persoane cu privire la situația unor rude sau cunoștințe.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, polițiștii recomandă să manifestați prudență în cazul în care sunteți contactați telefonic și să nu dați curs solicitării de a trimite bani.

Suspecții utilizează calități false de avocat, procuror, polițist sau medic și solicită telefonic diferite sume de bani diverselor persoane.

Banii sunt ceruți sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere) au fost victimele unor accidente de circulație și au nevoie de bani pentru intervenții urgente medicale sau au fost reținute de organele de poliție pentru săvârșirea unor astfel de fapte grave, cu victime decedate, iar sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulație.

Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afișaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauție a suspecților.

Sub imperiul emoțiilor cauzate de cele aflate, de cele mai multe ori, victimele nu mai rețin detaliile discuțiilor și sunt ușor influențabile, astfel încât, cu foarte mare ușurință, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecți.

Din cazuistica intrumentată până în prezent a reieșit faptul că majoritatea suspecților de înșelăciuni sunt deținuți în diverse penitenciare, iar transferurile bancare sunt solicitate a fi făcute în conturile unor complici care se află în libertate.

De asemenea, escrocii apelează la firme de TAXI, solicitând comenzi la adresele persoanelor induse în eroare și, după obținerea numerelor de telefon ale șoferilor, îi contactează pe aceștia, iar sub pretextul că au de primit bani de la membri de
familie sau prieteni, le indică să se prezinte la adresa comunicată în comandă pentru a ridica sumele respective.

După ce șoferul de TAXI intră în posesia sumelor respective, i se solicită să se deplaseze la alte adrese, de obicei din alte județe, precizându-i-se că i se va plăti contravaloarea deplasării și un bonus sau i se solicită transmiterea, prin serviciile de transfer monetar, a sumelor de bani.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a demarat o campanie de informare a cetățenilor și de prevenire a infracțiunilor cu acest mod de operare, METODA ACCIDENTUL.

În cadrul campaniei, vor fi organizate întâlniri cu șoferii de taxi care își desfășoară activitatea în mediul urban, dar și cu persoanele vârstnice, îndeosebi cele din mediul rural, care reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce privește victimizarea prin astfel de infracțiuni.

De asemenea, pentru promovarea mesajelor campaniei, în județ vor fi distribuite flyere cu recomandări preventive și afișe care vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităților de poliție, la intrările în centrele comerciale, în mijloace de transport în comun și în alte locuri publice.

Totodată polițiștii vin cu câteva recomandări:

– verificați dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau parchet unde s-ar afla aceasta și sunați pentru confirmare). În astfel de situații, reprezentanții Poliției sau Parchetului nu rețin telefoanele mobile;

– dacă sunteți contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, și nu ați putut verifica veridicitatea informațiilor, solicitați-i acestuia o întâlnire directă și anunțați Poliția la numărul de urgență 112 pentru a vă acorda sprijin;

– fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră și să afle detalii despre familie sau vecini;

– nu primiți în locuință persoane care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu. Nu le furnizați acestora informații despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

– și pentru că vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce privește victimizarea prin astfel de infracțiuni, explicați-le acestora că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.