MIHAI EMINESCU: Adevarul despre moartea marelui poet

De ce era atat de incomod Eminescu?
Privita in acest context, nebunia lui Eminescu, ca si detaliile internarii sale, capata o noua dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenta, ci de executarea comenzii trasate de la Viena: „Mai potoliti-l pe Eminescu!”.
In perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianta ca situatia din Romania este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul ministru Bratianu, P.P. Carp si Titu Maiorescu merg in Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D.A. Sturdza, ministrul C. Statescu si Petre Gradisteanu merg la Viena, unde Gradisteanu isi cere personal scuze pentru organizarea sarbatorii de la Iasi, unde fusese dezvelita statuia lui Stefan cel Mare si fusese citita poezia manifest a lui Eminescu, Doina.
Judecand dupa masurile luate impotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalti, el nu putea fi convins cu niciun chip sa renunte la ideile si principiile sale. Eminescu era membru activ in mai multe organizatii care luptau pentru drepturile romanilor din Ardeal: Romanismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, Romania Juna, Societatea Carpatii, din care facea parte si Slavici. Cu astfel de preocupari, nu este de mirare ca era constant urmarit atat de politia si serviciile secrete romanesti, cat si de cele austro-ungare. In anturajul sau erau infiltrati mai multi informatori, printre care se numara si Ocasanu de la Societatea Carpatii.
La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr ii trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o nota informativa in care arata: „Societatea Carpatii a tinut in 4 ale lunii in curs, o intrunire publica cu un sens secret. Dintr-o sursa sigura, am fost informat despre aceasta intrunire (dupa toate probabilitatile sursa era chiar Titu Maiorescu, nota autorului). S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata. Eminescu, redactor sef la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.
Aceasta nota a dus in final la desfiintarea Societatii Carpati.
Activitatea sa ca jurnalist il facea cu atat mai periculos, cu cat avea si parghiile necesare pentru a actiona: ideile sale erau exprimate in mod magistral intr-un ziar, Timpul, pe care il transformase in cotidian national.
In aceasta publicatie demascase coruptia politicienilor romani si grasele comisioane pe care acestia le incasasera din concesionarea cailor ferate. Scrisese despre conditionarile umilitoare impuse Romaniei de puterile europene, in schimbul recunoasterii Independentei. In 1880, declansase o incitanta campanie de presa privind „chestiunea dunareana”, problema sensibila pentru marile puteri europene. Participase activ la Iasi la inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare si citise acolo in fata multumii poezia manifest „Doina”.
Acest eveniment national deranjase foarte mult puterile occidentale. In sfarsit, chiar in dimineata zilei in care avea sa fie dus cu forta la balamuc, aparuse in ziarul Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei si a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa incalcarii dreptului la libera exprimare si demasca masurile represive luate de guvernul Bratianu impotriva jurnalistului Emil Galli.