Mii de SCOLI au o noua PROMISIUNE de la GUVERN. Va deveni realitate acest proiect?

Desi in Romania mai mult de o mie de scoli nu au la aceasta data autorizatie de functionare, guvernantii le pregatesc un proiect prin care ar urma sa devina partial independente energetic. Mai exact, vor sa le doteze cu panouri solare. Vorbim de un program „Scoala Verde”, care ar trebui sa aduca economii importante autoritatilor locale.

Patru mii de scoli, aproape jumatate din numarul total din Romania, ar urma sa fie dotate cu panouri solare in cativa ani.

„Din Fondul pentru Mediu vrem sa finantam. (…) Eu cred ca lansam Ghidul in dezbatere publica pe 25, asta inseamna ca dupa perioada de dezbatere publica (…) 30 de zile lucratoare (…), dupa care la sfarsitul lunii aprilie, la inceputul lunii mai se vor putea deja depune aplicatii”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Mediului.

Asadar, finantarea ar urma sa vina de la Fondul pentru Mediu sau din banii care se aduna la Ministerul de Finante prin vanzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon.

Sa nu uitam insa ca prioritatea ar fi alocarea de fonduri pentru ca toate scolile sa aiba apa curenta, toalete corespunzatoare, nu in curte cum au multe unitati de invatamant.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.