Ministerul Sanatatii promite mai putina birocratie

Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii, a promis medicilor de familie ca vor fi scapati de o parte a poverii pe care o presupune completarea a zeci de hartii intr-o multime de registre, sarcina care acum le ia timp important din cel care ar trebui sa fie afectat activitatii medicale, consultarii pacientilor.

Cel putin aceasta este promisiunea ce le-a fost facuta de catre ministrul Sanatatii. Acesta le-a cerut sa faca o lista cu toate hartiile pe care le completeaza si care le sunt cerute lunar de mai multe institutii. „Sunt vreo 30 si ceva de formulare in vreo sapte registre si foi de observatii. Birocratia este la un nivel urias acum. Ni s-a cerut sa punem pe hartie toate acestea, sa vada cei de la minister ce se poate elimina, la ce se poate renunta, unde incepe birocratia”, a declarat Doru Culiceanu, presedintele Colegiului Medicilor Botosani.
Problema birocratiei in sistem a fost ridicata de reprezentantii medicilor de familie, insa analiza oportunitatii completarii a zeci de hartii se va face pentru toti furnizorii de servicii medicale.
Nu de putine ori, medicii, in special cei de familie, dar nu numai, s-au plans de birocratia sufocanta din sistem.
„Formalitatile birocratice sunt la un nivel foarte ridicat si in aceasta maniera autoritatile sanitare golesc de continut actul medical, inlocuindu-l cu o masa de raportari de date inutile care cresc nepermis timpul de asteptare al pacientilor si impieteaza calitatea consultatiei. Excesul de hartii, situatii, raportari, in mare parte inutile, greveaza sever timpul acordat pacientilor si calitatea actului medical”, declara recent unul dintre medicii e familie din judet.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.