MINISTRUL EDUCAȚIEI bagă zâzanie între profesori!

Chiar dacă recunoaște că ideea nu-i aparține, în schimb se gândește foarte serios să o pună în practică. Dar care ar duce la diferențe salariale între profesorii de același grad sau vechime în muncă.

După ce a lăsat elevii de clasa a V-a fără manuale, dar în schimb le-a dat unul pentru educației fizică și sport, după ce nu a rezolvat problema școlilor fără autorizație de la ISU și cu grupuri sanitare în curte, ministrul Liviu Pop vine cu o nouă propunere. Este adevărat că ideea nu-i aparține, ci a venit de la un fost ministru care a bulversat, la rândul lui, învățământul românesc: Ecaterina Andronescu.

Așadar, ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că se ia în calcul, la inițiativa secretarului de stat Ecaterina Andronescu, ca profesorii din școlile de renume să fie încadrați pe o grilă diferită de salarizare față de restul cadrelor didactice.

„Colegiile cu vechime de 150 de ani sau peste sunt foarte puține, suntem obligați să le acordăm atenția cuvenită, pentru că sunt școli care, din punctul meu de vedere, ar putea funcționa și fără Minister și fără alte lucruri. Corpul profesoral din aceste școli creează perspectiva unei școli de succes. În ce privește propunerea doamnei Andronescu de a încadra altfel profesorii din școlile de elită, este un punct care trebuie să existe la nivelul Legii educației, dar nu știu acum cum ar trebui formulat, pentru că știm care e problema cu finanțarea per elev și tot ce înseamnă descentralizarea”, a spus Liviu Pop.

Chair dacă această idee este doar la nivel declarativ, apare o întrebare simplă: Ce vină are un profesor bun, cu rezultate, că nu predă într-o școală «de succes» și, automat, va fi remunerat mai puțin față de un alt cadru didactic, care a avut norocul să lucreze într-o școală de prestigiu?

1 COMENTARIU

  1. Si eu care mor in sala de clasa lucrand cu rromi 80%, cu copii cu CES 10% si cu nevoi speciale 10%, eu ce merit? Nimic ca nu fac performanta!!!!! Dar simplul fapt ca-i fac sa scrie si sa citeasca e o URIASA performanta! Sii asta Cati??? Stii asta Pop (lider de sindicat!!!!!!!!)?

Comentariile sunt închise.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.