In urma situatiei semnalate in presa (tolo.ro) cu privire la beneficiarii Centrului de Reabilitare si Recuperare Neuropsihiatrica Maciuca (CRRN Maciuca), ministrul Muncii, Lia-Olguta Vasilescu, a cerut atat Corpului de Control al Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, cat si Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati, verificarea situatiei de fapt de la centru si luarea masurilor legale ce se impun in urma celor constatate.
Totodata, si DGASPC Valcea a demarat o ancheta administrativa, iar Consiliul Judetean Valcea a sesizat Comisia de Disciplina constituita la nivelul Consiliului Judetean.
Centrul de Reabilitare si Recuperare Neuropsihiatrica din comuna Maciuca, satul Popesti, judetul Valcea, se afla in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Valcea (DGASPC Valcea) si functioneaza in baza licentei de functionare eliberata de Comisia de Acreditare a Judetului Valcea, prin Decizia nr. 18 din 21 septembrie 2012.
Este vorba despre un centru rezidential cu cazare pe perioada nedeterminata pentru adulti cu handicap aflati in risc de izolare sociala, conform cererii de acreditare a serviciului social, inregistrata la Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati.
Potrivit statisticilor furnizate din Registrul Electronic National (RENPH), la data 31 decembrie 2016 in centru se aflau 92 de persoane, dintre care 36 femei (18 cu handicap mental, 10 cu handicap asociat, 7 cu handicap psihic si o persoana cu handicap fizic) si 56 barbati (35 cu handicap mental, 10 cu handicap asociat, 11 cu handicap psihic, niciunul cu handicap fizic).
Coordonarea metodologica a implementarii standardelor specifice de calitate pentru serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilitaţi si acordarea avizului de infiinţare şi funcţionare, potrivit Legii nr. 448/2006, pentru centrele publice pentru persoanele cu dizabilitaţi, se face de catre Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati (ANPD).
In acest context, DGASPC Valcea a depus in luna noiembrie a anului 2016 cererea de licentiere a CRRN Maciuca, dosarul fiind inregistrat cu nr. 225/18 noiembrie 2016.
In urma verificarii dosarului s-a constatat ca acesta nu corespundea conditiilor de fond in ceea ce priveste documentele necesare acordarii licentei provizorii, fiind necesara completarea cu urmatoarele acte:
1. Hotararea Consiliului Judetean Valcea privind Regulamentul de Organizare si functionare a serviciului social;
2. Anexa 5 din HCL nr. 101/204;
3. Autorizatia de securitate la incendiu.
CRRN Maciuca a fost notificat ca trebuie sa completeze dosarul. In urma notificarii primite, CRRN a solicitat retragerea acestuia pentru completarea documentelor lipsa, prin adresa nr. 29/18 ianuarie 2017, inregistrata la ANPD in data de 19 ianuarie 2017.