Ministrul Sanatatii a uitat ca Spitalul Judetean Botosani a ramas cu acelasi tarif pe caz ponderat de doi an de zile, si s-a pus pe criticat conducerea unitatii medicale si a Consiliului Judetean, stiut fiind ca acestea sunt din tabara liberala.
Dupa numeroase demersuri prin care conducerea spitalului solicita Ministerului Sanatatii alocarea de fonduri pentru Unitatea de Primire UrgenteCopii, acum, in apropiere de campania electorala s-au alocat si niste bani in acest sens.
Aceasta alocare a devenit un motiv suficient de lauda pentru sefii ministerului, si prilej pentru a ritica managementul spitalului botosanean.
Intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii se aminteste de recenta vizita a ministrului Nicolae Banicioiu la Botosani, scotandu-se in evidenta alocarea a 2,5 milioane de lei, ultimele doua trimestre ale acestui an, din bugetul de stat, pentru Unitatile de Primire Urgente adulti si copii.
In acelasi comunicat, criticile la adresa managementului liberal nu contenesc.
Ministrul Sanatatii a avut o intalnire cu Managerul Spitalului Judetean exprimandu-si dezacordul cu privire la planul de masuri propus de manager, care urmareste diminuari ale sporurilor variabile si sporurilor de garda ale personalului medical, in conditiile in care numarul personalului este sub nivelul stabilit prin lege, fiind necesara chiar dublarea numarului de angajati in unele compartimente, se arata in comunicat.
“La Botosani am constatat lipsa totala a implicarii presedintelui Consiliului Judetean, care propune diminuari salariale – practica guvernarii Boc. Recomand un management eficient, si nu diminuari salariale. Nu vreau sa fie transferata incompetenta manageriala pe umerii salariatialor”, a declarat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, de parca ministerul, guvernul din care face parte, nu ar avea nicio vina pentru lipsa de fonduri din sistemul sanitar romanesc.
Ministrul uita ca intregul sistem sanitar din Romania este in suferinta din cauza subfinantarii, insa arunca critici doar acolo unde managementul este liberal. In intreaga tara se plang bolnavii ca desi platesc asigurari de sanatate trebuie sa suporte cheltuielile pentru orice medicament de care au nevoie sau pentru materiale sanitare cumparate pe perioada spitalizarii.
La Botosani, Ministrul a discutat si cu reprezentantii a 100 de asistenti medicali ai spitalului care, desi au promovat examenul de grad principal din 2013, nu au primit cresterile salariale in conformitate cu prevederile legale, si a promis implicarea Ministerului pentru a fi gasite solutii in acest sens.
Promisiune in legatura cu care ministrul ar cam trebui sa se tina de cuvant pentru ca Spitalul Judetean Botosani a fost subfinantat ani la rand, inclusiv in ultimul an, cand nu s-a actualizat nici tariful pe caz ponderat. Oficialii sistemului sanitar critica situatia generata de fapt de incompetenta lor, incompetenta de la nivel inalt, acolo unde sanatatii nu i s-a acordat atentia si finantarea de care ar fi fost nevoie pentru a nu se mai ajunge la situatia absurda in care un manager sa fie pus sa aleaga de la cine sa taie din fondurile alocate: de la BOLNAVII internati, sau de la ANGAJATI.