”Indiferent de ceea ce poți face sau visezi că poți face, începe. Îndrăzneala are geniu, putere și magie în ea”, „Două calități pe lume nu pot fi simulate și nici înlocuite: inteligența și bunătatea!”, sunt motto-urile cu care au convins juriul cei doi câștigători ai concursului de Miss și Mister Boboc din acest an al liceenilor de la „Elie Radu”.
Au contat și prezența scenică, înclinațiile sportive și calitățile de dansatori, iar misiunea juriului a fost suficient de grea, acesta având de ales dintre șapte perechi care au concurat în această competiție. Cei doi câștigători ai titlurilor de Miss și Mister Boboc 2017 ai Liceului Tehnologic „Elie Radu” sunt Paula Chiron și Robert Cărămidariu, colegi în clasa a IX-a A, ea prietenoasă, dar și supărăcioasă, el, sociabil, modest, dar hotărât.
Miss și Mister Popularitate au fost desemnați Diana Laib și Ștefan Bogdan, bucurându-se de o mare susținere din partea publicului. Argintul a revenit Ștefaniei Cazacu și lui Robert Panaete, iar bronzul, Antonelei Acasandrei și lui Alexandru Ciobanu.
Atmosfera concursului a fost asigurată de tineri și chiar foarte tineri interpreți de diverse genuri muzicale printre care Roxana Chiriac, Andrada Netedu, Bianca Popovici, Ioana Prâsneac, micuța Anda Holospin, rapperii AZET și FEDOR, publicul având de ales între notele de jazz cântate de Ioana Dăscălescu și Cosmin Viziteu și dansurile pline de culoare și energie ale Ansamblului “Flori de măr”, din comuna Curtești, îndrumat de instructorul coregraf – Ionel Petrișoru și coordonat de Dana Mihai.