Moldovenii, fruntasi la clasele pregatitoare

Botosanenii si nemtenii s-au grabit sa-si inscrie copiii in clasele pregatitoare. Dupa prima etapa a procesului de inscriere, doar judetul Timis a depasit procentual judetele Neamt si Botosani.

In cele trei judete se pare ca parintii au fost mai putin deranjati de obligatia de a-si da micutii la scolile de circumscriptie. In urma centralizarii datelor transmise de inspectoratele scolare, dupa prima etapa a inscrierii copiilor in clasa pregatitoare/clasa I (5-16 martie), in baza de date a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului au fost inregistrate 236.068 fise de inscriere. Dintre acestea, 95.435 (40%) sunt pentru clasa pregatitoare, respectiv 142.633 la clasa I. Toate aceste fise au fost validate. Raportat la numarul total de 302.223 de copii recenzati, aceste cifre reprezinta 79%. „Intre judetele fruntase figureaza judetele Timis (93%), Neamt (91%), Botosani (91%) si Giurgiu (90%)”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Educatiei.
Urmatoarele etape de inscriere sunt programate in intervalele 20-27 martie, 23-25 aprilie, respectiv 2-9 mai 2012 si 11-18 mai 2012.
Dupa incheierea primei etape, comisiile de inscriere din unitatile de invatamant afiseaza locurile ramase libere. Fiecare unitate de invatamant afiseaza programul de completare a cererilor – tip de inscriere de catre parintii care solicita inscrierea la alta scoala decat scoala de circumscriptie, precum si criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea scolara. Nu pot depune cereri de inscriere in a doua etapa, parintii care au depus dosare si au semnat cererile – tip de inscriere in prima etapa.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.