Nou-nascut din Botosani, cu malformatie grava: nu are nas, buze si cerul gurii. Medicii ieseni l-au bagat intr-o prima operatie

Un caz grav, o malformatie cranio-faciala foarte rara, cu care se mai cunosc in lume doar opt persoane, este acum in atentia medicilor ieseni. E vorba de un nou nascut venit pe lume in Maternitatea Botosani.

Copilul, de doar 28 de zile, a ajuns la Iasi, unde a fost supus unei prime interventii chirurgicale. Copilul nu are elementele centrale ale fetei. Nu are nas, buze, cerul gurii, musculatura si tesutul de pe fata. O parte din creier, cu invelisurile acestuia ii atarna in gura. Interventia chirurgicala era o urgenta.

„Concret, exista o comunicare libera intre craniu si fata, iar din aceasta cauza se sufoca, nu putea sa inghita, iar o parte din creier ii atarna in gura. In cursul noptii de ieri (n.red. – luni) s-a repozitionat creierul, s-a rezolvat defectul cranio-oral si s-a inchis cu parti moi pentru ca oasele ii lipsesc in zona respectiva. Prima data trebuia repozitionat creierul pentru ca putea muri oricand. Este un caz disperat, insa medicii fac tot posibilul sa il salveze“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul unitatii medicale, pentru Ziarul de Iasi.

Pe langa aceasta prima operatie, efectuata de o echipa din care au facut parte chirurgul plastician Sidonia Susanu, neuro­chirurgul Cezar Gheorghita si ORL-istul Daniel Rusu, vor mai urma si alte interventii in sala de operatie: una la trei luni, pentru refacerea palatului moale si a buzelor, una la doi ani, pentru transplant de material osos, iar apoi alte operatii de refacere a fetei, de cosmetizare.

Deocamdata copilul nu se poate alimenta normal, si abia dupa operatia de la trei luni s-ar putea rezolva aceasta problema.

Pentru copil si familia lui urmeaza o perioada grea, cu spitalizare indelungata. Dupa prima interventie chirurgicala copilul este intr-o stare buna, spun medicii, asta insemnand ca s-a rezolvat o prima problema si viata celui mic nu este in pericol. Trebuie spus ca din cele opt persoane cunoscute in literatura medicala cu aceasta afectiune extrem de rara, doar doua au supravietuit.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.