NOUTATI la MEDICUL de FAMILIE! Ce REGULI NOI se pregatesc la CABINETUL MEDICULUI de FAMILIE

In scurt timp, la cabinetul medicului de familie vor interveni niste modificari atat pentru pacienti, cat si pentru doctori. Mai putine consultatii de monitorizare pentru bolnavii cronici vor fi platite de casa, iar medicii vor fi determinati sa nu mai ia comisioane de la laboratoare. Noutatile nu se opresc aici. Sunt prevazute obligatii noi pentru medici si cateva drepturi in plus pentru pacienti.

Toate acestea sunt, deocamdata, in proiect, insa ar urma sa fie puse in practica in mai putin de o luna. 
 
Potrivit Proiectului noului contract-cadru, publicat pe site-ul Ministerului Sanataţii, de la 1 aprilie ar urma sa fie puse in practica modificari importante la cabinetele medicilor de familie.
 
FARA INTELEGERI PLATITE intre MEDIC si LABORATOARE sau SPITALE PRIVATE!
 
Noul contract cadru ar urma sa interzica acele comisioane platite medicilor de familie de catre laboratoare, spitale private sau alţi furnizori din sistemul medical, pentru ca aceştia sa-si trimita pacientii sa efectueze investigatii suplimentare in laboratorul care acorda comisionul. In situatia in care medicul va continua sa faca astfel de intelegeri cu laboratoare sau spitale private, riscul pentru el este foarte mare : i se va rezilia contractul cu Casa de Asigurari de Sanatate, neavand dreptul de a mai incheia un astfel de contract timp de cinci ani.
 
Medicii, stimulati sa ofere MAI MULTE CONSULTATII, nu sa umble dupa mai MULTI ASIGURATI pe LISTA
 
O alta modificare trecuta in proiectul de contract cadru priveste modul de plata al medicului. Se incearca din nou sa se plateasca doctorul de familie mai mult dupa cate consultatii ofera decat dupa numarul de pacienti pe care ii are pe lista. O incercare pe care o fac guvernantii, dar care s-a izbit, ani la rand, de un refuz categoric din partea medicilor. In prezent, medicii de familie sunt platiti : 50% per capita (dupa numarul de persoane aflate pe lista)– 50% pe serviciu (dupa numarul de servicii medicale oferite pacientilor). De la 1 aprilie, decidentii din sistemul sanitar incearca sa schimbe situatia si sa ii plateasca pe medicii de familie astfel : 20% per capita, iar 80% per serviciu.
 
AJUTOR pentru MEDICII TINERI care INTRA in SISTEM
 
Pe de alta parte, medicii de familie nu vor mai fi obligati sa aiba un numar de cel putin 800 de pacienti inscrisi pe lista pentru a incheia un contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Comisiile care aveau monopol in stabilirea unui numar anume necesar de medici si pacienti pentru care se incheia contract cu CNAS vor fi desfiintate.
 
MAI PUTINE CONSULTATII de MONITORIZARE a BOLNAVILOR CRONICI
 
Va scadea si numarul consultatiilor de monitorizare (oferite de medicul de familie) pe care Casa de Asigurari de Sanatate le deconteaza pentru pacientii cu una sau mai multe dintre bolile cronice cu impact major asupra poverii imbolnavirilor: riscul cardiovascular inalt, HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronsic, boala cronica respiratorie obstructiva, boala cronica de rinichi.
 
Astfel, medicii de familie vor oferi oferi trei consultatii (in loc de patru) pentru evaluarea cazului nou-depistat, in primul trimestru dupa luarea in evidenta.
 
In aceste consultatii, medicul va efectua bilantul clinic initial al pacientului, care include screening-ul complicatiilor, va incepe si ajusta terapia optima pâna la obtinerea raspunsului terapeutic preconizat, va educa pacientul, ii va recomanda investigatii paraclinice, va scrie bilet de trimitere pentru cazurile care necesita consultatii de specialitate sau care depasesc competenta sa.
 
Dupa evaluarea initiala a pacientului cu HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronsic, boala cronica respiratorie obstructiva sau boala cronica de rinichi, o data la trei luni, acesta va fi monitorizat activ de catre medic prin doua consultatii programate (in loc de 1-3 consultatii, in prezent) care includ evaluarea controlului bolii, screening-ul complicatiilor, educatia pacientului, investigatii paraclinice si tratament.
 
SERVICII in PLUS : de la 1 aprilie, medicii de familie pot efectua spirometrie pacientilor din lista, se arata in proiectul de HG. 
 
Medicii de familie cu dotari si competente atestate vor putea efectua in continuare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate si ecografie generala – abdomen si pelvis.
 
Numarul maxim de CONSULTATII la DOMICILIU pe care le poate efectua intr-o luna medicul de familie creste de la 21 la 42.
 
In plus, referitor la obligatiile medicului de familie, acesta va trebui sa foloseasca aplicatia online de raportare in sistemul informatic al cardului national de asigurari sociale de sanatate.
 
In situatii intemeiate, in care nu se poate realiza comunicatia cu sistemul informatic al cardului national de asigurari sociale de sanatate, medicii pot folosi aplicatia de raportare in sistemul informatic al cardului national de asigurari sociale de sanatate, in mod offline.
 
Serviciile acordate in sistem offline se introduc in sistemul informatic al cardului, in maximum 72 de ore de la momentul inregistrarii in aplicatia de raportare, dar nu mai tarziu de data la care se face raportarea activitatii lunare care face obiectul contractului cu Casa de Asigurari de Sanatate.
 
Daca nu se respecta aceste cerinte, Casa de Asigurari de Sanatate nu va deconta furnizorilor aceste servicii.
 
Proiectul postat pe site-ul Ministerului Sanatatii poate suferi insa modificari in urmatoarea perioada
 

 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.