Nu vom scapa de coplata pentru serviciile medicale

Pacientii nu vor scapa nicidecum de coplata. Se aduce din nou in discutie legea coplatii in sanatate. Daca fostii oficiali ai sistemului au fost amanat-o, actuala conducere a Ministerului Sanatatii intentioneaza sa rezolve in cele din urma aceasta problema si sa stabileasca cu precizie cat va plati asiguratul de sanatate in plus pentru o consultatie la medicul de familie, pentru o internare, pentru vizita la medicul specialist sau pentru chemarea ambulantei.

Reprezentantii cadrelor medicale din judet, participanti la intalnirea cu ministrul Sanatatii, ce a avut loc saptamana trecuta, spun ca s-au inceput discutii cu comisiile de specialitate din Parlament pentru a se putea stabili cum ar putea fi modificata Legea coplatii.
Coplata este un mecanism nu care reduce accesibilitatea la servicii medicale, ci care reduce accesibilitatea nejustificata la servicii medicale, pe de o parte, iar pe de alta parte permite un control mai corect al consumului de servicii medicale. Pentru ca daca acum un furnizor de servicii medicale rau intentionat poate sa raporteze in mod fals niste servicii medicale, atunci nu va mai putea, pentru ca va trebui sa aiba o chitanta si o plata facuta si o semnatura a cuiva, care a dat acei bani. Deci este si un mecanism de control si o limitare a consumului nejustificat medical de servicii medicale”, este explicatia cu care a venit ministrul Sanatatii in fata reprezentantilor cadrelor medicale pentru a justifica graba cu care se doreste redeschiderea discutiilor privind stabilirea coplatii in sistemul sanitar.

„Pentru pacientul cu venituri mici ar putea fi o bariera pusa intre el si serviciile medicale”
Legea coplatii, prin care orice vizita la medic ii pune pe pacienti sa scoata din buzunare o suma de bani, pe langa ce platesc la asigurarea de sanatate, ar fi trebuit sa intre in vigoare in luna februarie a acestui an. A fost amanata iar acum noua conducere a Ministerului Sanatatii vrea sa o introduca, dar cu unele modificari, pentru a o „eficientiza”.
Oficialii sistemului explica faptul ca asa cum se prezinta acum legea nu poate fi aplicata. In lege se prevede ca a  douasprezecea parte din venituri se constituie plafonul maxim al coplatii pentru fiecare persoana. Insa asta ar insemna sa se monitorizeze veniturile fiecarui cetatean, sa se monitorizeze consumul de servicii pe fiecare cetatean.
„Ar insemna niste cheltuieli de administrare care ar depasi cu mult coplata. Sau ar trebui sa punem o coplata care ar reduce accesibilitatea populatiei la servicii medicale”, informeaza Ministerul Sanatatii. Asadar, se cauta solutia ca acea taxa suplimentara pe servicii medicale sa se simta la buget dar totusi sa nu fie prea mare pentru a-i tine departe pe pacienti de serviciile medicale.
„La noi, orice taxa ai pune, de 5, de 10 sau de 50 de lei, sunt multi bolnavi care vor fi impiedicati sa se adreseze cabinetului medical pentru ca nu-si vor permite aceasta cheltuiala in plus. Asteptam sa vedem la ce tarife se vor opri decidentii, insa parerea mea este ca aceasta coplata nu isi are rostul. Pentru cabinet ar putea fi un castig destul de mic, insa pentru pacientul cu venituri mici ar putea fi o bariera pusa intre el si serviciile medicale”, a declarat medicul Viorel Luscu.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.