O categorie de ASISTENTI MEDICALI pentru care Legea salarizarii unitare ar putea fi … cu „doua taisuri”

Daca in ce-i priveste pe asistentii medicali care lucreaza in unitatile spitalicesti de stat, prevederile privind salarizarea unitara sunt bine conturate in proiectul legii, pentru asistentii care lucreaza la cabinetele medicilor de familie se prefigureaza si riscul de a se trezi cu program de lucru diminuat pentru ca medicul nu-si permite sa suporte cheltuielile salariale noi.

Asadar, iata ce prevede proiectul in privinta celor care lucreaza la cabinetele medicilor de familie:

„1. Salariile individuale ale personalului contractual din cabinetele medicale individuale, organizate conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea si functionarea cabinetelor medicale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, din asistenta medicala primara si ambulatorie de specialitate se stabilesc prin negociere si nu pot fi mai mici decat salariile de baza pe functii, grade si trepte profesionale, stabilite corespunzator vechimii in munca prevazute pentru unitati clinice.

2. Reprezentantul legal al cabinetelor medicale din asistenta medicala primara si ambulatorie de specialitate care au pe lista proprie un numar mai mic de 1.000 de asigurati sau in cazul in care nivelul veniturilor realizate nu permite incadrarea personalului contractual cu norma intreaga, poate dispune incadrarea cu fractiune de norma.”

Asadar, legea permite o marire salariala si pentru aceasta categorie de asistenti medicali, ba chair obliga medicul la marirea corespunzatoare a salariului, dar daca doctorul considera ca  „nivelul veniturilor realizate nu permite incadrarea personalului contractual cu norma intreaga” , poate sa decida incadrarea asistentului cu un numar mai mic de ore de munca, nu cu norma intreaga. Asta presupunand ca va bate realitatea cu ceea ce scrie in acest proiect de lege.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.