AcasăSocialO nouă donație pentru Maternitatea din Botoșani!

O nouă donație pentru Maternitatea din Botoșani!

Secția de neonatologie a Spitalului Județean „Mavromati” a primit o masă radiantă în valoare de 12.200 de euro din partea Organizației „Salvați copiii”.

Gabriela Alexandrescu, președintele Organizației „Salvați copiii”, a spus că a ales și anul acesta județul Botoșani, întrucât se află pe locul doi pe țară la mortalitatea infantilă, cu o rată de 12,9 la mia de născuți vii, față de 6,5 media pe țară.

Este a șaptea dotare pe care o facem organizația la Maternitatea Botoșani.

„Pentru noi este foarte important să investim aici, în Botoșani, pentru că rata mortalității infantile în județ este mult mai mare decât media pe țară. Aici, la spital se nasc foarte mulți copii, în jur de 2.600 anul trecut, din care 10% s-au născut prematur și știu că este nevoie de echipamente în continuare”, a spus Gabriela Alexandrescu.

În anul 2019, la Maternitatea Botoșani s-au născut 1.759 de copii, dintre care 165 prematuri.

„Ne-ați adus un ventilator anul trecut și noi am cerut și pentru anul viitor. Ne-ați adus o masă ridiantă acum trei ani și am cerut și anul acesta. Deși suntem o maternitate de grad II și copiii născuți aici ar necesita transfer mai departe, numărul de nașteri este puțin peste media de la nivel național. Avem multe nașteri, dar ne confruntăm și cu o patologie care ține de zonele sărace. De multe ori ne aflăm în situația în care avem prea mulți copii în terapie intensivă și prea puțină aparatură. Degeaba avem zece incubatoatre, dacă avem zece copii născuți prematur, pentru că acest copil va ține ocupat un incubator o lună de zile”, a spus medicul Carmen Zaboloteanu, șef Secție Neonatologie la Spitalul Județean.

De-a lungul anilor, Salvați Copiii a donat aparatură medicală în cuantum de aproape 80.000 euro, în județul Botoșani. La eveniment a participat și Amalia Năstase, Ambasador al Programului de Reducere a Mortalității Infantile Salvați Copiii, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, dar și reprezentanți ai Spitalului județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei