Hristos a inviat! – iată strigatul care a izbucnit din inima femeilor mironosite cand s-au intors de la mormantul Domnului, impartasindu-le ucenicilor vestea cea mare a Invierii!
Astfel, cum auzim in slujbele Bisericii: „firea cea slaba a biruit pe cea barbateasca, deoarece gandul cel plin de mila a placut lui Dumnezeu.”
Pentru ca atitudinea femeilor mironosite, care L-au urmat si L-au slujit pe Hristos pline de credinta, dragoste si curaj, este model de urmat pentru femeile crestine, Duminica Femeilor Mironosite este considerata Ziua femeii crestine.
Credinta si curaj, in ciuda barierelor
Femeile mironosite reprezinta intruchiparea sufletului omului care, desi slabit de pacat, cauta de buna credinta sa implineasca in legea stramoseasca voia lui Dumnezeu, constituind astfel prototipul celui ce nu inceteaza a-si urma vocatia implinirii faptei de credinta in pofida piedicilor lumesti. Caci ele se temeau: erau femei singure, fara putere, iar la mormant iudeii pusesera o piatra care „era foarte mare” si intrarea era pazita de soldati romani. Iata ce ni se reveleaza a fi, de la inceput, barierele inaintea efortului depus de om in cautarea lui Hristos cel rastignit si a cinstirii Acestuia: frica de sine, de neputinta proprie si frica de lume.
Mergand astfel pe cale, femeile mironosite se intrebau “cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” Fata de temerile interioare, de frica de cele din afara, fata de logica lumeasca necrutatoare care le spunea implacabil ca nu vor putea sa faca nimic, chiar daca vor ajunge pana la mormant, ce ne arata sfintele femei? Solutia pastrarii “pe cale”, credinta; iar ca si corolar al acesteia – curajul! Caci ele au mers mai departe…
Piatra de la mormantul inimii
Si astfel Dumnezeu, fata de credinta si curajul femeilor mironosite, le da si raspunsul la intrebarile tematoare ale acestora, rostite ori nerostite. Nu un raspuns intelectual, alambicat ori genial dupa norme omenesti, ci un raspuns in Duhul Sfant, adica o minune. Caci, ingerul, la porunca Domnului, le deschide calea: piatra de la mormant zace rasturnata, iar strajerii mormantului de frica ingerului s-au cutremurat si zac ca morti.
Dupa Sf. Ignatie Briancianinov, mormantul reprezinta inima omului. De la Botez, Hristos este pus in inima omului ca intr-un mormant, rascumparand deja pacatele celui botezat. Nu mai ramane decat ca voia libera a celui renascut din apa si din Duh (femeile mironosite) sa-si duca mai departe cu curaj zelul cautarii si cinstirii dupa lege a lui Dumnezeu pentru ca Acesta, in conlucrarea lui cu omul, sa pravaleasca piatra (valul negru al pacatelor) de la mormantul inimii. Astfel, Hristos va putea invia in fiinta celui rezidit ca icoana a lui Dumnezeu implinindu-Si opera mantuitoare.
Va spunem asadar, voua, dragi femei date noua (ca si lui Adam) ca ajutor spre mantuire, un cald La multi ani! in Duminica Mironositelor, zi a femeii crestine, pentru ca astfel, impreuna cu voi, sa ne bucuram impreuna de darurile pe care, in blanda Sa milostivire si intelepciune fara de sfarsit, Bunul Dumnezeu le face lucratoare prin cele pe care lumea le considera mai slabe si mai de lepadat ale sale. Sa ne traiti intru multi si fericiti ani!, scrie Alexei Burlacu pe apostolatintarafagarasului.blogspot.com
De ce ar trebui sa sarbatorim Ziua Femeii Crestine?
Biserica Ortodoxa a stabilit ca sarbatoarea femeilor crestine se face in Duminica mironositelor. Asa cum femeile mironosite L-au urmat si L-au slujit pe Hristos in perioada activitatii Sale mesianice, pana la moarte si dupa Inviere, la fel si femeile crestine isi regasesc menirea adevarata in Biserica, prin slujirea lui Hristos si a familiilor lor. Nu exista pentru femeile crestine o sarbatoare si o bucurie mai mare decat bucuria pascala ce decurge din aceasta slujire.
Femeile crestine, candelele credintei
Parintele Cleopa Ilie scria despre femeile crestine : Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.
«Uita-te si vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucata din capul barbatului pentru ca nu a vrut ca ea sa-i fie superioara lui. Dar nici n-a luat o bucata din piciorul barbatului, fiindca n-a vrut ca ea sa-i fie sclava. A luat una din coastele barbatului, care era deasupra inimii lui ca sa arate ca femeia ii este draga – egala si iubita.»
(Sf. Cosma Etolianul)
