Home Social Obligativitatea beneficiarilor pensiei de urmaș la început de an școlar și universitar

Obligativitatea beneficiarilor pensiei de urmaș la început de an școlar și universitar

Casa Județeană de Pensii Botoșani aduce la cunoștința beneficiarilor de pensii de urmaș care urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii, obligativitatea prezentării la începutul anului școlar/universitar dovada continuării studiilor, prin prezentarea unei adeverințe de elev/student emisă de către unitatea de învățământ.

Prin urmare, în vederea respectării prevederilor art.114 alin. (2) din Legea 263/2010, cu modificările și completările ulterioare:

• copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs, respectiv 2018-2019 urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie 2018;

• în cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2018 se reține de la plată potrivit procedurii.

Întrucât anul universitar începe la data de 01.10.2018 și, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 ani sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25.09.2018 a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționată să depună la casa teritorială de pensii o declarație pe propria răspundere în acest sens, completată și semnată olograf.

Ulterior, dar nu mai târziu de 25.10.2018, aceștia au obligația de a prezenta adeverința din care să rezulte că în anul universitar în curs, respectiv 2018-2019, urmează o formă de învățământ organizată conform legii.

„Modelul declarației, doar pentru studenți, se găsește la sediu Casei Județene de Pensii Botoșani și/sau poate fi descărcat de pe site-ul instituției www.pensii-botoșani.ro. De asemenea declarațiile pe proprie răspundere pot fi transmise și prin e-mail, messenger sau fax”, declară directorul executiv al Casei Județene de Pensii Botoșani, Anton Cristina-Elena.

Exit mobile version