OLANDA, noua destinație de studiu pentru români

Din ce în ce mai mulți tineri români sunt interesați de studiile în Olanda, datorită condițiilor ofertante în care se desfășoară procesul educațional.

“În calitate de consultant educațional pentru studii în străinătate ne confruntăm în ultima perioadă cu o creștere a aplicațiilor pentru universitățile olandeze, mai ales în contextul BREXIT. În acest ritm preconizăm că cifrele pentru această destinație de studiu se vor dubla în următorul an. În același timp, observăm și o creștere a interesului din partea universităților olandeze de top pentru atragerea tinerilor români în diverse programe de studiu. Astfel că 10 universități olandeze de top vor fi active de pe 19 noiembrie într-un târg virtual, unde vor discuta în privat cu tinerii români interesați de sistemul olandez de studiu”, declară Ana Maria Papp, Business Development Manager IntegralEdu.

Sistemul olandez universitar are la bază două tipuri de abordări, fiecare cu instituțiile sale specializate. Astfel, vorbim despre universități teoretice (axate pe cercetare) și științe aplicate (cu focus pe partea practică a studiului). Pentru ambele tipuri de studii, Olanda vine cu un sistem foarte avantajos de împrumuturi și burse.

“Taxa anuală de școlarizare pentru studii de licență și master este de 2.168 de euro, însă, în actualul context, pentru programele de licență, suma a fost redusă la jumătate pentru primul an de studiu. În plus, statul olandez oferă posibilitatea aplicării pentru un împrumut care să acopere valoarea studiilor. Mai există și o altă variantă de finanțare printr-un împrumut de până la 500 de euro pe lună pentru cei care fac dovada că lucrează minim 56 de ore lunar. Prin acest împrumut se pot finanța atât studiile, cât și cheltuielile de trai. Împrumutul poate fi returnat în 15, până la 35 ani după absolvire, iar nivelul dobânzii este garantat că nu trece de 4%, în prezent acesta fiind de 0%”, explică Ana Maria Papp.

Pe lângă împrumut, o soluție suplimentară de finanțare a studiilor, este un grant oferit de statul olandez, în valoare până la 380 euro lunar, cu condiția ca veniturile anuale ale familiei să nu depășească 45.000 euro.

“Pentru aceste finanțări este obligatoriu ca tinerii să facă dovada că sunt angajați legal cu minim 56 de ore de muncă pe lună. Statul olandez încurajează sistemul educație și job pentru că este modelul actual în care majoritatea tinerilor activează și care produce valoare adăugată pentru societate, atât în prezent cât și în viitor. Olanda a dezvoltat o strategie clară în acest sens și putem spune că este țara care practic te plătește să înveți”, mai adaugă Ana Maria Papp.

Cheltuielile de trai în Olanda

O provocare a tinerilor și părinților români interesați de Olanda este găsirea unui loc de cazare, pe cont propriu, universitățile olandeze neavând propriile lor clădiri de cazare. Cazarea se poate face prin furnizori externi de cazare, agenții imobiliare, tolerate de către universitate. Aici evidențiem și ajutorul pe care îl poate oferi consultantul educațional în a găsi cele mai bune variante de cazare, având instrumentele potrivite pentru a recomanda opțiuni viabile în funcție de bugetul viitorului student. Costul cazării lunare va varia în funcție de orașul ales, între 380 și 800 euro lunar, orașul Amsterdam fiind cel mai scump.

La cheltuielile cu cazarea se adaugă cele cu mâncarea (aproximativ 280 euro/lună), materialele de studiu (aproximativ 50 euro/lună), asigurarea privată de sănătate (80 euro/lună), îmbrăcămintea și activitățile sociale (aproximativ 150 euro/lună). Pentru transport se poate folosi bicicleta sau cei care lucrează part-time pot aplica pentru un card care le asigură gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

TOP 10 cele mai accesate programe de studiu de către români

În prezent, conform statisticii Nuffic din 2019, în Olanda studiază 3.659 de români, din care 2.132 la universități teoretice și 1.527 la științe aplicate.

Top programe accesate de studenții români:

  1. International Business
  2. Hospitality Management
  3. Computer Science & Engineering
  4. Psychology
  5. IT&C
  6. Creative Business
  7. Economics & Business Economics
  8. Computing Science
  9. International Business Administration
  10. Tourism Management

Tinerii interesați de studii în Olanda pot participa la Study in Holland Virtual Day 

Toate informațiile momentului privind studiile în Olanda se pot obține la Study in Holland Virtual Day, unde tinerii și părinții vor putea discuta direct cu universitățile. Evenimentul se va desfășura online în data de 19 noiembrie, între 11.00-17.00, pe platforma virtuala Brazen. Înregistrarea vizitatorilor pentru evenimentul virtual se poate face accesând linkul: https://app.brazenconnect.com/events/y1O2R/login?force_redirect=true&expand_login=false

Informații suplimentare despre evenimentul online pot fi accesate pe http://www.worlduniversities.ro/ro/articles/studii-in-olanda.  

Până în prezent au confirmat participarea următoarele universități:

  • TU Eindhoven University
  • Hotelschool the Hague 
  • Tilburg University
  • HU University of Applied Sciences
  • The Hague University of Applied Sciences
  • Fontys University of Applied Science
  • Avans University of Applied Science
  • HAN University of Applied Sciences
  • Rotterdam Business School
  • Breda University of Applied Sciences

Participanții la eveniment vor putea intra în chat-uri individuale cu universitățile, având posibilitatea de a efectua apeluri video și audio cu instituțiile. În platformă există și un booth dedicat consultanței educaționale, unde vizitatorii pot discuta cu experții în educație IntegralEdu, pot adresa întrebări sau se pot programa la o sesiune de consultanță. De asemenea, se pot accesa diverse materiale de consultanță, dar și materiale ale instituțiilor participante. Înscrierea este gratuită. 

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA, cu birouri de consultanță în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 27 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.