Parteneriat în educație cu școli din 6 țări

Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani, în parteneriat cu școli din Turcia, Portugalia, Estonia, Bulgaria, Italia și Polonia, va implementa în perioada septembrie 2017 – august 2019 parteneriatul strategic intitulat „From Knowledge To Competences”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin programul Erasmus+.

Scopul proiectului este îmbunătățirea competențelor de bază în limba maternă, în limbi străine și în matematică și științe ale elevilor.

Dintre obiectivele proiectului amintim facilitarea schimbului de bune practici în utilizarea metodelor interactive de predare-învățare a disciplinelor școlare din ariile curricculare Limbă și Comunicare și Matematică și Științe și promovarea acestora în scopul creșterii performanțelor elevilor.

Principalele activități ale proiectului cuprind mobilități transnaţionale de învăţare/formare pentru elevi (în Turcia și Italia) și de învăţare, predare și formare pentru cadrele didactice (în România și Polonia), susținerea a două ateliere de lucru axate pe metode interactive de predare/învățare, realizarea unui curs de formare destinat profesorilor și a unor portofolii didactice pentru disciplinele limba maternă, limba engleză, matematică și științe, crearea unei povestiri în lanț, intitulată Micul Cercetător și a unei culegeri de probleme de matematică, realizate de către elevi.

Prima mobilitate transnațională va avea loc în perioada 22-24 noiembrie 2017, la Porto, în Portugalia. La această mobilitate, destinată reglementării problemelor legate de coordonarea şi implementarea proiectului, vor participa prof. Eugenia Filip, directorul unității de învățământ și prof. Cristina Aionițoaei, coordonatorul european al proiectului.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.