Era, mai demult, cand cei sarmani erau in puterea bogatasilor.
Insa, si intre acestia erau oameni si oameni, unii mai rai, altii mai buni. Unii, cu frica de Dumnezeu, erau mai buni cu cei nevoiasi. Altii, erau ca niste caini. Dintre acestia din urma facea parte, mai cu seama, cei ce inainte fusesera slugi si acum se imbogatisera.
Pe o mosie boiereasca venise un arendas netrebnic. Ii muncea pe bietii oameni pana le storcea toata vlaga, iar el se imbogatea cu fiecare zi ce trecea. Ii snopea in bataie, asa ca barbatii, femeile si copiii fugeau de el ori de cate ori il vedeau. Aceasta il infuria insa si mai tare. Asa ca incepusera bietii oameni sa puie la cale cum sa scape de el.
– Cat sa-l mai rabdam pe hotomanul acesta? Nu-i pacat sa ucizi o astfel de fiara.
Chiar in Saptamana Patimilor i-a scos pe oameni in padure, sa o curete. Cand a venit arendasul sa verifice cum lucreaza, desi lucrurile erau dupa cum au reusit ei sa le faca mai bine, tot le-a cautat nod in papura si i-a snopit in bataie.
Apoi le-a poruncit ca a doua zi, de Pasti, sa iasa la arat.
– Daca a uitat si de Dumnezeu – ziceau sarmanii oameni – apoi sa scapam o data de el!
Unul, Petre, om sfios si care nu se prea amesteca in vorba, ii auzi si zise:
– Fratilor, e pacat sa va ganditi la asa ceva. E un lucru mare sa omori un om. Daca-i rau, raul e numai al lui. Nu trebuie sa luptam cu raul impotriva celui rau. Hristos ne-a invatat asa. Sa rabdam raul si-l vom invinge!
Oamenii se potolira. A doua zi, de Pasti, au iesit la lucru, plangand. Arendasul l-a trimis pe logafat, zicandu-i:
– Trage cu urechea la ce vorbesc talharii aceia despre mine. Ii cunosc eu. Ar vrea doar sa doarma toata ziua! Sa-mi spui ce zic!
Logafatul s-a dus si, la inapoiere, i-a spus ca toti il vorbesc de rau.
– Dar ce spun? Vorbeste!
– Zic ca nu crezi in Dumnezeu.
Arendasul incepu sa rada.
– Cine-a spus asta?
– Toata lumea. Mai zic ca te-ai legat frate de cruce cu necuratul.
Arendasul zambi, manzeste.
– Dar Petre, si raiosul ala ma ocaraste?
– Numai el nu zice nimic. Si toti se mira de el. El ara, canta domol si lipi de grindeiul plugului o lumanarica de cinci bani, pe care n-o stinse vantul. Cand m-am apropiat de el, mi-a zis: Hristos a Inviat! si a arat mai departe. Iar cand toti ceilalti carteau, el zicea: „Pe pamant pace si-ntre oameni buna invoire!”.
Arendasul sari din pat si zise:
– M-a invins! M-a invins!
Dadu porunca sa-i puna saua pe cal, incaleca si porni spre camp. Dar, spre iesirea din sat, calul se sperie si-l arunca intr-un par ascutit din gard, care i-a spart pieptul.
Cand s-au inapoiat taranii, l-au vazut jos, si au luat-o pe alt drum.
Doar Petre, cu fiul sau, l-au pus in caruta si l-au dus acasa. Atunci au vazut, cu adevarat, oamenii, ca puterea lui Dumnezeu se arata prin credinta si blandete.
Omul rau intotdeauna va sfarsi rau!
