PILDA ZILEI: Ascultarea neobisnuita

Intr-o manastire a locuit odata un staret, un om cu o frumoasa viata duhovniceasca.

El primea marturisirile fratilor, fiind duhovnicul acestei manastiri.

Traia la aceasta manastire si un frate ce era in ascultare, dar care visa cat mai curand sa devina monah.

Cu binecuvantrea staretului el cu bucurie ghida pelerinajele din incinta manastirii, si, fara zabovire, atragea atentia pelerinilor asupra frumusetii trairii vietii de jertfa a calugarilor.

Pe langa manastire isi ducea viata si o cuvioasa, careia adesea Dumezeu ii descoperea vietile oamenilor. Cei drept ea pastra in taina acest lucru, pretinzandu-se a fi o simpla cersetoare.

– Calugarul, trebuie sa fie ca o pasare cereasca,- dupa cuvantul Domnului – el nici nu seamana, nici nu strange roada, dar insasi Domnul il hraneste.

– Calugarul nu trebuie sa aiba grija pentru nimic din cele pamantesti, fiindca principala lui indatorire este mantuirea si rugaciunea pentru intreaga omenire. In aceasta si consta frumusetea jertfei monahale.

Aici excursia noastra ia sfarsit.

– Doamne, miluieste-ne.

– Asteptati, va rog. Asteptati, retineti-va putin. Asteptati, cat de frumos ati vorbit acum. Rar mai gasesti vreun om ca sa inteleaga atat de corect totul. Stiti, eu vecinelor mele mereu le repet, duceti-va la manastire, doar e aproape… Dar ele nu…, prefera sa mearga sa sadeasca castraveti. Of, numai de cele pamantesti se ingrijesc…, numai de cele pamantesti.

Dar dvs. aveti asa un talent, un talent de la Dumnezeu, asta eu la sigur va spun.

– Doamne, miluieste-ne.

– Da, iata anume asa. Aveti darul cuvantului. Ar trebui sa scrieti carti. Mai ales mi-a placut cat de frumos si patrunzator ati spus despre frumesetea jertfei monahale. Precum pasarile cerului, a te salva si a te ruga pentru mantuirea intregii lumi. Se gandesc numai la cele lumesi… iar dvs. aveti asa un talent. Rar mai gaseti vreun om ca sa inteleaga atat de corect totul… sa scrieti carti… trebuie sa scrieti carti…

Era acolo si un frate din manastire si ii zice:

– Tu te-ai uitat la ceas?

– Poftim?

– Iertati-ma, a zis femeia!

– Dar, ce s-a intamplat?

– Pai, de jumatate de ora masina asteapta, ea trebuie descarcata. Dar tu stai aici si vorbesti fara nici un rost.

– Dar eu sunt la ascultare.

– Dar de cand ma rog vorbaraia asta se numeste si ascultare?

– Vorbaraie? Dar incearca si tu. Sigur ca nu vei fi in stare sa legi nici doua cuvinte. Hai, incearca! Spune…

– Asculta, iarta-ma… hai sa ne apucam mai bine de munca.

Seara staretul l-a intrebat:

– Tu in ce ascultare esti?

– Pai… sunt ghid pentru pelerinii veniti la manastire. Povestesc despre manastire, despre calugarie… Dar si la ce ma mai binecuvinteaza…

– Bine. Deci maine, te binecuvantez sa mergi la cimitir.

– Doamne, miluieste.

– Si cum vei vedea ca este adus vreun raposat, ponegreste-l cu cele mai urate cuvinte.

– Adica sa-l cert sau cum vine asta?

– Cearta-l, ocaraste-l, cu toate cuvintele urate care iti vor trece prin minte.

– D… cei cu dvs., parinte? D… d… cum voi putea sa fac asta?

– Domnul te va binecuvanta.

– Parinte…

A doua zi calugarul a plecat la cimitir.

– Eh, cu totul a luat-o razna duhovnicul nostru. Ocaraste-l. Hm. Cum poti sa ocarasti un raposat? Eu ce sunt prost sau sufar de vreo boala ca sa fac asa ceva? Iar protopopul? Si el tot intr-acolo…, eu ii spun una…, dar el:

– Daca parintele te-a binecuvantat atunci trebuie sa mergi. Ce mai este si asta?

Mergand asa s-a impedicat si a cazut langa un musuroi de furnici:

– O, si acestea fac ascultare, dar macar cu sens, cara ceva… Hm, nu, mai bine e sa cari saci cu faina… Nu ma duc la cimitir…! Dar oare ce o sa spun la marturisire? De ce nu am facut ascultare?… ca duhovnicul si-a iesit din minti…? Aha…, uite aici sa vezi si ce canon voi primi. Of, va trebui sa merg sa-l ocarasc…, prostie, nu altceva.

Doamne, binecuvanteaza-ma. Dar se prea poate sa am azi fericirea sa nu aduca pe nici un raposat. N-o fi chiar in fiecare zi inmormantari… Doamne, miluieste-ma.

Ajungand la cimitir vede cum vine multa lume ducind raposatul la groapa.

– Acestea precis ca ma ingroapa si pe mine aici. Poate sa astept alte inmormantari? Dar daca nu vor mai fi? Si totusi cum sa-l ocarasc? Doamne, miluiste. Uh…

Si a inceput sa-l ocarasca:

– Acesta a fost un om rau! Acela pe care il inmormantati… Infricosator, rautacios si in genere… era un nemernic. Si cum de pamantul ii poarta pe acestea ca el ?Nici pace sufletului nu-i poti dori, nici tarana usoara…

– Ce ai, calugare? Te-ai rugat probabil ca prea mult?, zice unul din oamenii ceea, si il loveste in fata.

Seara la manastire se vaita staretului:

– Oh…, parinte, oare pentru ce mi-ati dat o asa binecuvantare?

Asta ce insemna ca iarasi va trebui sa merg la cimitir?

– Iarasi. Numai ca acum nu trebuie sa-l ocarasti, dar sa-l lauzi. Preamareste-l…, spune: – Ce om minunat a fost!

– Parinte, dar poate nu trebuie, poate sa lasam pana cand imi trece putin?

– Hai lasa, nu e nimic grav, asa sa te duci.

– Oare ce mai este si asta?

– Tu de ce ai mers spre monahism?

– Cum adica de ce, ca sa ma mantuiesc…, ca sa ma rog pentru toata lumea…

– Atunci deci sa stii,de iti doresti sa devii un calugar adevarat sa retii pentru totdeauna: ascultarea e mai presus decat postul si rugaciunea.

– Parinte, binecuvantati-ma.

– Doamne, miluieste.

A doua zi iar s-a pornit la cimitir:

– Ba sa-l lauzi, ba sa-l hulesti. Asa se preapoate… si sa ma omoare.

Si de ce am vrut sa devin calugar? Duceam si eu o viata obisnuita cum o fac si restul, ma rugam facandu-mi pravila, mergeam la biserica. Dar asa – iata, indeplineste voia unora care si-au pierdut mintile. Nu, nu, nu, nu, nu, ma duc…, sigur ma duc…, ma duc in lume. Sigur ca ma duc…

Mergand si bodoganand asa iar s-a impiedicat linga acel musuroi de furnici:

– Mai presus de post si rugaciune… Uf, m-am smintit, Doamne, iarta-ma. Nu…, ce ma asteapta in lume? Nu…, ce sa afli in lume, e numai pacat. Doamne, iarta-ma.

Ajungand la cimitir vede cum vreo cativa oameni duc un raposat la groapa si iar incepe:

– Odineste Doamne, sufletul raposatului robului tau. Ce om minunat a fost. Nu fuma, nu bea, de nimic strain nu se atingea. Sa-i fie tarana usoara. Si pace sufletului sau. Si fie ca viata acestui sfant marturisitor sa ne fie exemplu.

Si oamenii ceia au strigat:

– El doar isi bate joc de prietenul nostru Nicolae.

Si iarasi a fost lovit!

Seara la manastire vorbea cu staretul:

– L-ai laudat?

– L-am laudat, parinte.

– Si cum raposatul? Raspundea ceva? Poate ti-a multumit?

– Nu, parinte. Nimic.

– Dar cand l-ai ocarat ce ti-a raspuns raposatul? Poate s-a suparat sau a cautat si el sa-ti adreseze cuvinte de ocara?

– Nu, parinte.

– Tacea?

– Tacea.

– Iata deci cum. Iata, tot asa si calugarul, de este laudat sau certat trebuie sa fie ca un mort. Nici lauda, nici rautatea si nici supararea nu trebuie sa-i sminteasca sufletul. In acesta si consta frumesetea jertfei calugarului.

Iata asa, fratioare. Asa si tu, de doresti sa te mantuiesti nu te mania cand esti defaimat, nu te preamari cand esti laudat. Procedand ca raposatii te vei mantui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.