Mult m-am trudit si am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce imi ramane, de obicei, impart totul la saraci.
Insa odata mi-a venit urmatorul gand:
– Ce se va intampla cand voi imbatrani si ma voi imbolnavi? Cine ma va ajuta si ma va adaposti atunci? Cu ce voi trai?
M-am tot gandit asa si am inceput sa pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la inceput cate putin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel incat am incetat cu totul sa-i ajut pe ceilalti, precum faceam inainte.
Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Si ce s-a intamplat?
Cum am gandit, asa s-a si intamplat: „zilele mele negre” au venit.
Mi s-a deschis o rana cumplita la picior si nu am mai putut lucra. A trebuit sa stau la pat si sa caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atat de mult, incat toti banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit.
In cele din urma doctorii mi-au spus:
– Trebuie sa-ti amputam piciorul bolnav, caci altfel vei muri.
Nu aveam ce sa fac si am hotarat sa ma lipsesc de picior, numai sa raman viu.
Insa, in timpul unei nopti m-am razgandit. Mi-am amintit viata mea de munca dinainte, cand nu aveam nici un necaz, ci doar ma bucuram ca din ostenelile mele le dadeam ajutor celor nevoiasi, iar de mine parca si uitam, si am inceput sa-I cer lui Dumnezeu ajutor, caindu-ma pentru faptul ca mi-am strans avere si am nadajduit ca prin bani sa ma izbavesc de orice napasta.
Si, iata, mi se arata ingerul lui Dumnezeu si imi spune:
– Unde sunt, asadar, banii pe care ti i-ai adunat pentru „zile negre”?
Eu am izbucnit in plans.
– Am gresit – i-am spus -, Doamne, iarta-ma, de acum nu voi mai face acest lucru!
Atunci ingerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav si dintr-o data mi-a trecut toata durerea. De atunci am inceput sa socotesc ca este pacat sa adun bani pentru „zile negre”.
Pentru ce imi trebuie bani, cand Domnul Insusi se ingrijeste de mine? (Sfantul Teofan Zavoratul)
