In urma cu 2000 de ani, in Betleem traiau doi magari mici, unul maroniu iar altul gri, care apartineau unui morar.
Servitorii acestuia nu le dadeau niciun timp de ragaz. De dimineata pana seara carau dintr-un loc intr-altul saci plini cu grane si faina. Daca se opreau vreodata, pentru a admira o floare sau un nor de pe bolta cereasca, erau constransi cu lovituri sa mearga mai departe. Acesti doi magari invidiau pisica, cainele si gainile, caci ele nu aveau altceva de facut decat sa prinda soareci, sa pazeasca moara sau sa faca oua.
– Ah, se plangeau ei, Dumnezeu, Cel care ne-a creat, a vrut raul nostru. Noua ne-a dat misiunea de a duce poveri si de a servi oamenilor.
Dar iata ca, intr-o dimineata, niste pastori treceau pe la moara si povesteau cele traite de ei in acea noapte: intr-un grajd din apropierea Betleemului se nascuse un copil sarac si palid. Ingerii cantasera si chiar trei magi, calauziti de o stea, gasisera drumul spre El.
– Acesta este Hristos, Mantuitorul nostru, spuneau pastorii, un nou rege care ii va elibera si pe cei neajutorati.
Ambii magari ciuleau urechile.
– Un rege care ii va elibera si pe cei neajutorati. Este si regele nostru, se gandeau ei.
Si, neobservati de servitorii curiosi, au pornit la drum, in cautarea Lui. Urmele pastorilor si a oilor le aratau drumul. Cand sosira, grajdul era gol. Un vant rece sufla printre crapaturi si din minunea acestei nopti nu mai ramase nimic altceva decat un pamant batatorit de multe picioare, o gaura in paie si un ultim parfum de tamaie si smirna. Ei n-aveau de unde sa stie ca a existat un magar care, condus de Iosif, fara murmur si cu pas repede, i-a dus pe Maria si pe copil si i-a salvat din mana lui Irod. Tocmai in aceasta clipa venea morarul nervos:
– Aici stati voi, mizerabililor? La munca cu voi!, striga el.
Si magarii nu puteau face nimic altceva decat sa asculte. S-au intors inapoi la moara si carau mai departe sacii grei dintr-un loc intr-altul.
– Ce-au povestit pastorii este curata inselatorie, spuse magarul maroniu si suspina adanc sub povara sa.
– Eu cred spuselor lor, zise magarul gri si simti deodata cum i se usura povara.
– Si sacii de pe spatele tau? Cum ramane cu regele care ii elibereaza si pe neputinciosi de poverile lor?, intreba magarul maroniu.
– El nu-mi ia povara de pe spinare, raspunse cel gri, dar imi da putere sa o port. De aceea, da-mi si sacii tai.
Morarul si servitorii se mirau de acesti doi magari.
– Ce s-a intamplat cu voi?, intreba morarul grijuliu.
De fiecare data cand voia sa-si ridice bata spre a-i lovi, ea devenea asa de grea, incat nu putea s-o ridice. Si cand acum magarii se opreau pentru a admira o floare sau bolta cereasca, nu-i ramanea decat sa-i lase in pace sau sa le aminteasca frumos de obligatia lor. Atunci magarul gri dadu din cap. Cel maroniu insa se mira. Acum credea si el in minunea din grajd, pe care nu o vazuse cu propriii sai ochi.
