In Grecia s-au intalnit odata trei fosti colegi de scoala.
Unul devenise consilier al presedintelui, altul invatator si al treilea se facuse gradinar.
Cand se asezara sa discute intre ei, ajunsera sa vorbeasca si despre dorintele pe care le aveau pentru aceasta viata, si chiar si ei constatara ca totdeauna aveau dorinte pentru ziua urmatoare, deoarece erau in varsta si fiecare zi li se parea drept un dar deosebit.
– Imi doresc pentru ziua de maine, spuse consilierul, o ceasca de portelan plina cu ceai delicios si un cal sprinten si frumos. Nimic mai mult nu-mi doresc.
– Eu, spuse invatatorul, imi doresc o ceasca plina cu ciocolata topita si ochi buni pentru a putea citi o carte buna.
– Si eu, spuse gradinarul, imi doresc pentru ziua de maine ca soarele sa rasara ca si pana acuma, ca izvorul din care zilnic beau sa nu sece si ca pasarile din copacii cu ale caror fructe ma hranesc sa cante.
In acea noapte a avut loc in Grecia un mare cutremur de pamant. Cand consilierul a vrut sa bea ceai a doua zi, nu a putut deoarece ceasca de portelan zacea sparta pe jos. Si cand a vrut sa incalece pe calul cel frumos si sprinten, nu a putut, caci peretii se prabusisera si calul muri.
Invatatorului ii merse la fel. Cand a vrut sa bea ciocolata topita, nu a putut fiindca ceasca era sparta. Cand vru sa citeasca o carte, nu putu deoarece biblioteca se prabusise si toate cartile luara foc.
Numai gradinarului ii merse altfel. Cand se trezi, soarele rasari precum isi dorise. Cand merse la izvor pentru a bea apa, aceasta inca mai curgea si cand merse in gradina, mai gasi pomii cu mere si pere in picioare, iar in ramurile lor pasarile cantau ca mai inainte.
De aceea, spune un proverb:
– Cine isi doreste cel mai putin si cel mai pe placul lui Dumnezeu pentru a doua zi, acela va fi cel mai fericit.
