O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat.
Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa.
La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.
Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa.
Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit.
Dupa 2 ani de asa-zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor:
– Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!
Batrana a zambit.
– Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, in timp ce ne intoarceam, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa.
Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac viata impreuna atat de interesanta si ne rasplatesc atat de mult!
Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este, iubind-o neconditionat si sa cautam ce este bun in ea.
Morala: Crapatura vasului nu inseamna sfarsitul, ci o provocare de a gasi in fiecare din partile care-l pot pune in valoare!
