Era intr-un penitenciar al securitatii din Moscova o detinuta, cu numele Arsenief.
Aceasta povesti o intamplare din acest loc al terorii:
Intr-o seara, o tovarasa de celula imi sopti la ureche:
– Stii ce zi este maine? Maine este Pastele!
Era Pastele asa de aproape? Pastele reprezinta bucurie pentru intreaga omenire. Doar noi eram excluse de la aceasta bucurie. Mergeam trista de-a lungul coridorului.
Deodata izbucni un strigat in linistea apasatoare:
– Hristos a inviat!
Cine indraznise oare sa strige acest salut pascal? M-am uitat la insotitoarea mea. Ochii ei mari luminau in chipul ei palid. Atunci rasuna raspunsul, cu voci bucuroase, din fiecare celula:
– Adevarat a inviat!
Gardienii, mirati, inlemnira. O asemenea obraznicie, cum gandeau ei, nu li se mai intamplasera niciodata. S-au repezit asupra tinerei fete si au luat-o cu ei. Dupa patru zile se intoarse in celula. Fata ii era slabita de tot. Fusese dusa intr-o celula, unde drept pedeapsa nu primi caldura si mancare.
– Am vestit totusi in inchisoare Vestea cea Buna a Pastelui, imi spuse ea cu fata luminanta. Toate celelalte nu conteaza!
Am ramas incremenita. Desi fusese pedepsita, am simtit in interiorul ei o fericire si o bunastare sufleteasca incredibila. Pedeapsa nu ii facuse niciun rau, ci din contra, ii facuse un bine inimaginabil.
La o intrunire numeroasa a partidului dintr-un oras nu departe de Moscova, un functionar incerca mai mult de doua ore sa-i convinga pe ascultatorii sai ca nu poate exista niciun Dumnezeu si ca nici n-a existat vreunul. Pentru a fi sigur de succesul sau, spre sfarsit puse intrebarea stereotipa, daca cineva doreste sa spuna ceva in legatura cu cele spuse si auzite, sau sa intrebe ceva. Atunci se ridica din banca un simplul taran si ruga sa i se permita sa vina in fata, ceea ce conferentiarul aproba. Taranul se urca la pupitru, arunca cu calm o privire asupra numerosilor ascultatori din sala, isi desfacu mainile si striga:
– Hristos a inviat!
Cu totii se ridicara in picioare si raspunsera intr-un cuget:
– Adevarat a inviat!
