Se povesteste din vechime ca un rege voia sa construiasca o catedrala mareata spre gloria lui Dumnezeu.
Niciun alt om nu avea voie sa contribuie cu bani la aceasta constructie. Toata lucrarea voia s-o faca din avutia sa proprie.
Cand se termina constructia, dadu ordin sa se scrie pe o placa de marmura, cu litere aurite, urmatoarele cuvinte: „Aceasta catedrala a fost construita numai din banii regelui”.
A doua zi dimineata toti inmarmurira, deoarece nu mai era scris numele regelui, ci numele unei biete femei. Regele dadu imediat ordin ca numele sa fie schimbat. A doua zi se repeta povestea.
Atunci regele recunoscu ca purta in inima sa o mare mandrie pentru acest lacas sfant. Ordona sa fie cautata femeia si sa fie adusa la el. Ea intra la el tremurand.
– Spune-mi tot adevarul, ii spuse regele prieteneste. Ai contribuit cu ceva la constructia acestei catedrale, cu toate ca era interzis acest lucru?
Atunci femeia cazu in genunchi la picioarele regelui si-i spuse cu lacrimi in ochi:
– Iarta-ma, maiestate! Trebuie sa-mi castig painea cea de toate zilele torcand. Totusi am economisit cativa bani si cu mare placere doream sa-i dau spre slava lui Dumnezeu. Dar cunosteam porunca ta si ma temeam de pedeapsa. De aceea am cumparat putina iarba si am dat-o boilor care carau pietre la catedrala. Astfel mi-am indeplinit dorinta si totusi nu am incalcat porunca ta!
Si regelui ii paru rau de egoismul sau si-i dadu femeii atatia bani, incat din acel moment ea n-a mai trebuit sa lucreze.
