Intr-un lagar de concentrare din Auschwitz, un om vazu moartea in fata ochilor sai.
Acesta se numea Maximilian Kolbe. Fiindca un detinut reusise sa dezerteze, alti zece, insa, trebuiau sa indure moartea prin infometare. Printre acesti zece detinuti se afla si un tata de familie care se vaita cu durere.
Atunci Maximilian se oferi sa moara in locul sau.
Ofiterul care era martor la acest schimb il intreba:
– De ce faci acest lucru?
Maximilian ii raspunse:
– Sunt un om in varsta si singuratic. Acest barbat insa este tanar si are o familie.
Apoi cei zece detinuti au fost condusi intr-o celula subterana. Din acel moment nu mai primira nimic de mancare.
In buncarul mortii, pana in acel moment se auzeau tipete si injuraturi. De data aceasta, insa, gardienii, spre surprinderea lor, au auzit zile intregi numai rugaciuni, cantece religioase si laude la adresa lui Dumnezeu, pana cand si ultima voce se stinse.
Un preot ortodox paroh merse intr-o zi in biserica si observa cum un simplu taran era ingenuncheat in fata Sfantului Altar, langa catapeteasma. Acesta nu se gandea la nimic.
Foarte multi oameni veneau la biserica in timpul zilei pentru a-i destainui bunului Dumnezeu grijile lor. Cand se reintoarse peste un ceas, preotul observa ca taranul inca mai era in genunchi. De aceea merse la el si-l intreba:
– Spune-mi, te rog, ce-i spui bunului Dumnezeu de atata timp?
Si taranul ii raspunse:
– De fapt, nimic, parinte paroh.
Si, aratand spre Sfantul Altar, continua:
– Eu ma uit la el si el se uita la mine. Atata tot si nimic mai mult.
