In cartea sa Aici si Acum, Osho povesteste ca un om a venit la el „sa-si gaseasca pacea”, pe care o mai cautase timp de vreo doi ani, pe la alti maestri. Dar, fiindca n-o gasise, omul concluzionase ca maestrii erau „ipocriti” si nu aveau in ei nimic valoros.
„Am venit direct la tine, ca sa-mi gasesc pacea”, ii spune omul lui Osho.
Iar maestrul ii raspunde: „Tot ce trebuie sa faci este sa te ridici incet si sa iesi pe usa! Aici nu poti gasi pacea, iar daca vei incerca, vei ajunge la concluzia ca si eu sunt ipocrit”.
„Ce vrei sa spui?”, intreaba omul.
Iar maestrul ii raspunde: „La cine ai mers si ai cerut, de vii agitat si nelinistit? Te-a initiat cumva vreun guru in neliniste? In ce ashram ai invatat cum sa fii tulburat?”.
„Nu am invatat nicaieri acest lucru”, a raspuns barbatul.
„Inseamna ca esti foarte priceput, daca ai reusit sa-ti creezi singur toate aceste tulburari mentale. Ce nevoie ai sa mai vii la mine? Daca ai putut, singur, sa te agiti, atunci tot singur vei putea sa te linistesti. Asa ca nu ai ce cauta aici. Si te rog, nu spune nimanui ca ai fost la mine, pentru ca eu nu am nimic de-a face cu ceea ce ti se intampla! Problema este ca tu cauti metode prin care sa devii agitat. Nu exista decat o singura cale prin care poti atinge pacea: accepta si nu te mai agita fata de tulburare si neliniste”.
Apoi Osho comenteaza: „Nelinistea este un produs al atitudinii de non acceptare. Cel care spune ca nu poate accepta tulburarea, va continua sa fie nelinistit si agitat, deoarece chiar neacceptarea sa reprezinta cauza tulburarii! Nelinistea, tulburarea si agitatia sunt stari ale mintii, pe care credem ca vrem sa le inlaturam”.
Dar maestrul observa categoric ca, de fapt, noi cautam chiar si in vindecator, chiar si in maestru, chiar si in acela de la care asteptam rezultate, „metode de agitatie”.
Poate ca alergam de la un om la altul, de la o iubire la alta, de la o stare de lucruri la alta, pentru a ne gasi linistea si pacea sau iubirea – nu pentru a ne vindeca, ci pentru a ne tulbura.
Crezand ca suntem in cautarea linistii, se poate sa cautam, de fapt, nelinistea – dar acesta-i un proces inconstient. Este ceva pentru care nu suntem vinovati, fie si pentru faptul ca n-am inteles, de fapt, ca neacceptarea nelinistii ne nelinisteste mai profund, ne prelungeste nelinistea si o face sa creasca…
Lucrurile se intampla asa, dintr-un motiv simplu; „cautam motive de agitatie”. Cautam „metode de tulburare”. Cautam o confirmare a propriului scenariu interior si anume acela ca „nu exista metode de linistire pentru noi”.
Nici un maestru nu-i destul de valoros pentru mintea care nu vrea sa-si gaseasca linistea.
„Acceptarea nelinistii aduce pacea”, spune maestrul.
Pacea nu-i afara. Linistea, frumusetea interioara, puterea de a iubi, de a intelege si chiar aceea de a accepta tulburarea inerenta conditiei umane, nu vin din afara noastra.
Altul ne poate arata un drum. O cale. Un semn de circulatie. Ne poate da un indiciu.
Dar linistea si frumusetea interioara nu sunt in responsabilitatea altuia – fie el si un mare maestru.
Orice cautare in afara sfarseste cu un esec. Ceea ce avem de facut este ceea ce Osho spune limpede: „Daca nu sunt eu cauza nelinistii tale, nu am cum sa ajung sa fiu cauza pacii tale!”.
Ceea ce avem de facut pentru noi insine ar putea fi tocmai o „renuntare” si o acceptare a momentelor de neliniste, caci linistea nu poate fi inteleasa si traita in absenta opusului sau, nelinistea.
Precum nelinistitul lui Osho, am putea renunta sa cautam metode de neliniste in lumea inconjuratoare si, prin aceasta, sa ne trezim din cand in cand, fiind macar putin linistiti.