A fost odata o femeie foarte sarmana, care avea trei copii, si o femeie foarte bogata, care avea de asemenea trei copii.
Cea bogata era asa de zgarcita, ca niciodata nu dadea ceva de pomana si celei sarace.
Intr-o zi, femeia saraca nu avea din nou paine pentru cei trei copii ai ei. Si copiilor le era foame. Atunci femeia saraca merse la cea bogata si-i spuse:
– Da-mi, te rog, o paine pentru copii. Sufera cumplit de foame!
– Nici eu nu am paine, ii spuse femeia bogata. Cum sa-ti dau tie?
– Dar tu esti bogata, spuse ea, sigur ca mai ai niste bucati de paine uscata in dulap.
– Nu, spuse bogata. Daca am chiar si numai o bucatica de paine, atunci Dumnezeu s-o transforme in piatra!
Si saraca pleca cu lacrimi in ochi. Dupa ce pleca femeia saraca, bogata le spuse copiilor ei:
– Acum va voi da cate o felie de paine cu unt.
Si merse la dulap sa ia painea. Dar toate painile din dulap erau pietre.
– Asta nu face nimic, spuse femeia bogata.
Le dadu copiilor bani si un cos si le spuse:
– Mergeti, copii, la brutar si cumparati trei paini proaspete!
Copiii mersera, dar trecu mult timp pana se reintoarsera.
– De ce ati stat asa de mult?, intreba femeia bogata.
– Mama, ii spusera copiii, cosul de paine era ingrozitor de greu.
Femeia deschise cosul si constata ca si aceste paini se transformasera in pietre. Atunci se sperie.
Numaidecat merse la brutar si cumpara paine si prajituri pentru femeia saraca. Ii duse, de asemenea, faina, carne si unt.
– Femeie, ii spuse ea, de acum inainte nu voi mai fi egoista niciodata. Dumnezeu a transformat toate painile mele in piatra. Ce bine ar fi daca ele s-ar reface in paini pentru a le putea manca fiii mei!
Apoi femeia bogata se duse acasa. Si iata, toate pietrele devenira din nou paini.
