Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.
O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam.
La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de perlute albastre.
– E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
– Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
– Ajung?, intreba ea cu mandrie.
– Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.
– Ia-o, spuse el fetitei. Si du-o cu grija.
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.
O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:
– Colierul acesta a fost cumparat de aici?
– Da, domnisoara.
– Si cat a costat?
– Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.
– Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
– Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce ea avea.
