Un tanar rege, pentru a-si arata valoarea, obisnuia sa caute necontenit prilej de cearta cu regele batran al tarii vecine.
Batranul rege incercase pe toate caile sa stabileasca legaturi de prietenie si intrajutorare cu tanarul sau vecin. Dar in zadar.
Intr-o zi, tanarul porni razboi impotriva tarii vecine. Batranul rege amintindu-si cate prostii facuse el insusi la tinerete si ca tanarul rege este la varsta la care nu i se poate cere intelepciune, porunci capitanilor sai sa-l prinda viu. Cand acesta fu adus si-l vazu speriat, batranului rege i se facu mila de el, dar se prefacu manios si-l condamna la moarte. Tanarul implora indurare.
– Bine, iti mai dau o sansa!
Se prefacu induplecat batranul rege.
A doua zi i se puse in brate un vas plin ochi cu apa si i se spuse:
– Va trebui sa inconjori cetatea, fara sa versi niciun strop de apa, altfel vei muri, iata, calaul este in spatele tau, cu securea pregatita.
Regele poruncise ca supusii sai sa se aseze de-a lungul drumului: cei din stanga sa-l jigneasca si sa-l huiduie, cei din dreapta sa-l laude.
Tanarul reusi sa inconjoare cetatea, fara a risipi niciun strop de apa, iar batranul rege il intreba:
– De ce n-ai intors batjocura multimii, care te jignea si batjocorea?
– N-aveam vreme! Trebuia sa am grija de vasul cu apa!
– Dar de ce n-ai raspuns macar celor care te laudau?
– N-aveam vreme, trebuia sa am grija de apa, sa nu se risipeasca.
– Tinere, vezi, asa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru ca tara are nevoie de mine! Nu mai cauta aplauze ieftine, ai grija de vasul, pe care Dumnezeu ti l-a dat in grija. Tara si poporul tau au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie sa-l pazeasca si o misiune, pe care trebuie s-o indeplineasca.
