„Poţi ascunde, dar nu poţi nega!”, proiect realizat de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret şi cu sprijinul financiar al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Botoşani, a ajuns la final.
Prin acest proiect s-a creat un grup de acţiune la nivel local format din tineri în vederea promovării voluntariatului şi a participării la decizie, dar şi a implicării active în societate. De fapt prin acest proiect s-a urmărit formarea unui grup de liceeni care să se implice activ în promovarea educaţiei non-formale, a participării civice şi a conceptului de cetăţenie activă prin aplicare de metode de educaţie civică.
În ediţia din acest an s-a dorit continuarea activităţii începute prin proiectele din anii trecuti, în sensul dezvoltării şi diversificării metodelor de informare a grupului ţintă şi de formare a voluntarilor. Tinerii formaţi ca voluntari au participat la 4 stagii organizate la Casa Tineretului Botoşani în perioada 13-22 noiembrie 2020. Tematica stagiilor a fost pe tema comunicării, a negocierii, managementul timpului, management organizational, leadership şi tehnici de prezentare.
În cadrul proiectului tinerii au făcut o vizită de informare la Tabăra „Codrii de aramă” Agafton, unde au li s-au prezentat activităţile DJST – Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret de către domnul director Radu Humelnicu. În cadrul acestei vizite tinerii au avut ocazia să afle despre istoricul activităţii de tineret în judeţul Botoşani printr-o discuţie cu domnul Vasile Halasanu – preşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Botoşani şi cu domnul Ioan Strujan, fost director al DJST Botoşani.
Participanţii la proiect au distribuit pliante tinerilor din municipiul Botoşani în vederea popularizării proiectului, finanţatorului, dar şi a importanţei activităţii de voluntariat şi a implicării active în societate.
În promovarea proiectului şi selecţia participanţilor organizatorul proiectului a primit sprijinul Asociaţiei Club Triumf, Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Botoşani, Centrului Judeţean de Voluntariat Botoşani, Asociaţiei Judeţeane a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani şi a Societăţii cultural-artistice Arlechin Botoşani.