Premii pentru cei mai buni elevi

Efortul financiar pentru cele 799 de premii se ridică la aproximativ 200.000 de lei.

La propunerea președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, în ședința ordinară din această lună va fi supusă la vot Hotărârea privind aprobarea Regulamentului de acordare a stimulentelor financiare elevilor din instituțiile de învățământ botoșănene, care au obținut rezultate de excepție la olimpiadele și concursurile școlare județene.

Lista performerilor a fost trimisă Consiliului Județean de către Inspectoratul Județean Botoșani și are 456 de poziții. Este vorba de elevii care au obținut premiile I, II și III la probele individuale ale olimpiadelor școlare – faza județeană și locul I la probele pe echipe/formații ale concursurilor școlare județene. Astfel, vor fi premiați 157 de elevi care au obținut premiul I, 125 care s-au clasat pe locul II și 145 de elevi de pe locul III. De asemenea, vor fi recompensaţi și 372 care au făcut parte din echipele/formațiile clasate pe locul I.

Premiul I este de 400 lei/elev/disciplină, premiul II este recompensat cu 300 lei/elev/disciplină, iar premiul III  cu 200 lei/elev/disciplină. Fiecare elev component al unui echipaj/echipă/formații ce s-a clasat pe locul I la faza județeană va primi câte 150 de lei. În situația în care un elev a obținut rezultate remarcabile la etapa județeană la mai multe discipline, se va acorda câte un stimulent financiar pentru fiecare disciplină.

Efortul financiar pentru cele 799 de premii se ridică la aproximativ 200.000 de lei. Banii vor fi transmiși în contul bancar comunicat de școlile la care studiază elevii, iar plata se va face în numerar de către acestea pe baza statelor de plată puse la dispoziția Consiliul Județean, în maxim 10 zile.

„Copiii sunt cea mai valoroasă resursă a noastră și de aceea trebuie să avem o grijă maximă pentru ca aceasta să nu se irosească. Acum, la sfârșit de an, vrem să le demonstrăm că efortul lor nu a trecut neobservat și de aceea am decis să continuăm premierea celor mai buni elevi ai județului. Dragi copii, vă urăm succes în continuare, să fiți curioși și dornici să aflați cât mai multe lucruri și să găsiți mereu motive de bucurie și împlinire în ceea ce faceți. Acum vă clădiți viitorul, iar noi promitem că vă vom fi alături”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.