Home Social ProgMaticieni din cinci țări reuniți la Botoșani

ProgMaticieni din cinci țări reuniți la Botoșani

Nivelul matematicii predate la noi și imaginea pe care și-o fac elevii din colegiile de top din România sunt subiectele discutate în aceste zile la Colegiul Laurian, cu ocazia unui proiect ce reunește în județ dascăli și specialiști în educație din cinci țări europene.

Dacă suedezii și francezii spun că matematica noastră de liceu e de nivelul facultății, englezii și finlandezii apreciază elevii botoșăneni ca fiind cu mult mai responsabili, activi și conștienți de importanța educației pentru viitorul lor. Lucru care se vede la ore prin disciplina și energia canalizată de care dau dovadă. Acestea sunt câteva dintre aspectele evidențiate în activitățile derulate la Colegiul Național „A.T. Laurian” în  cadrul proiectului „Dezvoltarea unui model european sustenabil pentru integrarea programării în predarea matematicii” (ProgMath).

Vizita profesorilor și a celorlalți specialiști din Suedia, Finlanda, Franța și Marea Britanie a început luni, când laurienii i-au întâmpinat pe oaspeți oferind în Aula Magna câte un moment cultural specific fiecărei țări din care aceștia au sosit. Marți a fost ziua participărilor la orele de mate și info, săptămâna continuând cu  seminarii și vizite în diverse puncte de atracție din zonă.

A impresionat laboratorul „Smart” creat de laurieni grație unui alt proiect câștigat de conducerea liceului, calculatoarele, rețeaua și tabla inteligentă fiind apreciate de musafiri, dotările în sine dar și modul în care au fost așezate și în care sunt utilizate de elevi.

„Impresionantă viteza cu care utilizează calculatorul, cum intră în rețea, cum execută operațiunile cerute de profesor. Elevii mei se plâng mereu că nu le funcționează rețeaua, ID-ul, etc. Impresionantă implicarea lor, se vede că sunt cu mult mai responsabili privind misiunea lor la școală decât elevii la care predau eu, spre exemplu”, a explicat după ore Athina Vasilakou de la UCL Academy din Londra.

Profesorul Peter Werner a evidențiat o serie de pași didactici pe care a anunțat că-i va folosi la întoarcerea la catedră, iar Bodie Lövgren, project leader, developer of mathematics în cadrul Primăriei din Västerås, Suedia, a declarat că este remarcabil modul în care profesorii controlează clasa, dar și faptul că toți elevii sunt la un nivel ridicat al cunoștințelor și al motivației.

„Și la noi sunt elevi motivați, dar clasele sunt ceva mai eterogene și deci este mai greu de lucrat pentru profesori. Este clar că și materia aici este la un nivel mai ridicat decât în Suedia, spre exemplu, și cred că ăsta este un lucru bun pentru că acolo unde elevii sunt dotați, profesorii trebuie să-i provoace spre performanțe cât mai înalte”, a mai adăugat Bodie Lövgren.

Proiectul „Dezvoltarea unui model european sustenabil pentru integrarea programării în predarea matematicii” (ProgMath), este derulat la Colegiul Laurian în perioada septembrie 2018 – februarie 2021, iar coordonatorul proiectului este Municipalitatea Västerås din Suedia. Finanţarea se face cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul ERASMUS+, iar dascălii îşi propun să-şi dezvolte competenţele profesionale astfel încât să realizeze şi să aplice proiecte de lecţii în care elevii să poată învăţa programarea prin rezolvarea problemelor de mate.

Exit mobile version