Programul cu interferon free pentru pacienții cu hepatita C nu a mai fost reluat

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să dea dovadă de transparență și responsabilitate și să precizeze data la care va fi reluat programul cu interferon free pentru pacienții cu hepatita C.

Au trecut aproape cinci luni de la momentul încheierii precedentului contract (31 august 2019) și, deși reprezentanții CNAS au anunțat reluarea acestui program de la începutul anului 2020, în acest moment pacienții nu au informații concrete privind data la care vor intra pe tratament.

Președintele CNAS, Adela Cojan, declara într-un comunicat de presă din 16 decembrie 2019: „Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030”.

În consecință, asociația a informat pacienții și apropiații acestora că vor avea acces la tratament încă de la începutul acestui an. Din păcate, ne aflăm la sfârșitul lunii ianuarie și programul nu a fost reluat.

APAH-RO a primit zeci de întrebări cu privire la reluarea programului cu interferon free din partea pacienților diagnosticați cu hepatita C după 1 septembrie 2019 și, în special, în luna ianuarie. Cel mai mare disconfort pentru orice bolnav este de ordin psihic. Incertitudinea privind accesul la tratament reprezintă un stres suplimentar cu efecte asupra evoluției bolii. Mai mult, unii pacienți sunt îngrijorați că o parte din analizele necesare va trebui refăcută în curând. Acest lucru are impact financiar asupra bugetului statului român și asupra pacientului. Trebuie precizat că printre cei care așteaptă se află și bolnavi cu alte afecțiuni, de tratarea acestora depinzând finalizarea tratamentului pentru hepatita C”, a subliniat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

APAH-RO a făcut apel, pe toate canalele de comunicare, către CNAS și Ministerul Sănătății, dar și către cancelaria primului-ministru, să dea dovadă de responsabilitate și compasiune față de situația persoanelor diagnosticate cu hepatita C.

„Viața și sănătatea fiecărui bolnav contează! Autoritățile nu se mai pot ascunde după justificări de ordin legislativ în condițiile în care, în câteva zile, intrăm în cea de-a șasea lună de pauză dintre programe. Din păcate, lucrurile bune care s-au realizat în România în ultimii ani, dar și îmbunătățirea noului program, sunt umbrite de aceste întârzieri. De exemplu, creșterea numărului de pacienți care vor fi tratați își reduce impactul în condițiile în care există aproape jumătate de an de pauză”, a adăugat Marinela Debu.

De asemenea, APAH-RO atrage atenție asupra faptului că autoritățile responsabile încă nu au găsit soluții pentru pacienții neasigurați ceea ce face imposibil de atins obiectivul OMS de eliminare a hepatitei, boală infecțioasă, până în 2030.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.