Proiectul ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” a intrat în linie dreaptă, după ce a trecut și de ultimul test, cel al Comitetului Tehnico-Economic (CTE) Interministerial.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Antonela Pătrașcu, directorul Direcției Investiții și Achiziții Publice, și Bogdan Șoltuzu, reprezentantul proiectantului general, au susținut în fața reprezentanților ministerelor avizatoare proiectul noului ambulatoriu.
„Am convins reprezentanții Guvernului de necesitatea și oportunitatea acestei investiții majore în sistemul sanitar botoșănean. Proiectul are o valoare de 13 milioane de euro și va asigura cele mai moderne condiții pentru pacienții botoșăneni. Am promis că sănătatea este un domeniu prioritar pentru noi și ne ținem de cuvânt. Depunem toate eforturile pentru ca botoșănenii să nu mai fie nevoiți să meargă în alte județe pentru a se trata de afecțiuni care ar putea fi tratate și la nivelul județului Botoșani. Primul pas este să asigurăm o infrastructură cât mai apropiată de cerințele vremurilor pe care le trăim”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Avizul obținut este ultimul necesar, pentru ca Guvernul României să emită hotărârea necesară demarării de către CNI a licitației privind realizarea investiției.
Noul ambulatoriu va avea un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafața construită de 1.066,50 mp și suprafața construită desfășurată de 5.417,81 mp. El este dimensionat pentru a asigura spațiul necesar a 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării. Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.