PROTEST de la SALARII la NOVA APASERV! Muncitori hotarati sa intre in greva daca nu li se maresc salariile

Peste o suta de oameni au protestat, joi dimineata, la Baza Auto a Nova Apaserv, in Zona Industriala. A fost o actiune spontana a unor angajati care, desi lucreaza de ani de zile la aceasta societate, efectuand o munca pentru care au calificare, au ajuns sa fie salarizati cu minimul pe economie. Dupa majorarea salariului minim la 1450 de lei, 190 de muncitori au ajuns sa munceasca pe salariul minim pe economie.

Desi cand aud de Nova Apaserv, opinia multor botosaneni este aceea ca salariile angajatilor sunt de invidiat, se pare ca lucrurile nu stau chiar asa, cel putin cand vine vorba de muncitorii care lucreaza la interventii pe orice vreme, la orice ora si in orice zi a anului cand apare cate o avarie la retea.

„Sunt in cadrul societatii si salarii mari, dar nu le primesc cei care fac cea mai grea munca. Nu stiu cati botosaneni ar fi interesati sa lucreaze cu minimul pe economie intr-o echipa de interventii care lucreaza uneori pe un ger de crapa pietrele sau la temperaturi caniculare, care de multe ori nu stie ce este o sarbatoare, pentru ca trebuie sa intervina indiferent daca e Craciun, Paste sau Revelion daca are loc o avarie. Si nu se munceste cu pixul pe hartie sau cu calculatorul la birou, se lucreaza din greu. Sunt oameni care au plecat si probabil ca vor mai pleca. Sa vedem cine va veni sa lucreze in locul lor, cu salarii la minimul pe economie. Daca nu se rezolva cu cresterea salariului, la nivelul cuvenit vechimii fiecaruia si nivelului de calificare, vom ajunge pana la greva”, este declaratia unuia dintre muncitorii care au protestat joi dimineata fata de salariile mici pe care le incaseaza.

Directorul societatii recunoaste ca este o nemultumire indreptatita a muncitorilor, ca le cunoste situatia si ca in urma negocierilor ce se poarta se vor cauta solutii pentru ca oamenii sa fie multumiti.

Si presedintele Consiliului Judetean, Costica Macaleti considera ca pe zona muncitorilor, a celor care fac munca grea in teren, salarizarea a cam ramas in urma fata de lefurile celor de la birouri.

„La TESA si organigrama e stufoasa, si coeficientii de salarizare s-au dus spre o zona mai ridicata, distantandu-se destul de mult de zona celor care muncesc pe teren. Acolo treburile trebuie clarificate, salariile angajatilor din partea de executie trebuie reasezate la un nivel corect”, este de parere Costica Macaleti, presedintele Consiliului Judetean, Nova Apaserv fiind societate subordonata CJ.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.