Psihologii: La un an de pandemie, școala a suferit transformări fără precedent!

Din această săptămână psihologii de la Asociația Proacta EDU au lansat Caravana Națională PROFESOR și PĂRINTE AZI!

Proiectul își propune să aducă în atenția inspectorilor școlari, a directorilor de unități de învățământ și, în mod special, a personalului didactic și a părinților importanța relaționării corecte și asertive școală – familie, în contextul actual.

„Practic, sprijinim relația părinte – profesor în beneficiul elevului și milităm pentru o comunicare constructivă, care să se păstreze pe termen lung atât în condițiile școlii online, cât și după reluarea cursurilor în spațiile unităților de învățământ”, a declarat psiholog Fabian Radu, coordonator proiecte în cadrul Asociației Proacta EDU.

La un an de pandemie, cu școala online, psihologii asociației noastre au constatat, în urma discuțiilor cu cadrele didactice sau cu părinții, că relația profesor-părinte-elev a suferit transformări în urma noilor condiții de desfășurare a activității școlare. Impactul modificărilor de cadru, atât pentru elevi, profesori și părinți, dar mai ales incertitudinea legată de modul de funcționare a școlii au avut un impact puternic asupra populației școlare.

Principala problemă a fost cea ridicată de suprapunerea de roluri pentru fiecare actor implicat (elev, profesor sau părinte) care și-a desfășurat activitatea din același spațiu, ceea ce a dus la o suprasolicitare și o creștere a nivelului de stres, la care se adaugă anxietatea crescută provocată de contextul îmbolnăvirilor cu SARS-CoV2.

Psihologii Asociației Proacta EDU vor merge în fiecare județ unde vor participa la întâlniri cu inspectori școlari și lideri locali implicați în buna desfășurare a școlii în interiorul comunităților, mai apoi cu directorii unităților de învățământ, dar și cu personalul didactic și părinții. Aceste întâlniri își propun să identifice nevoile reale cu care se confruntă în acest moment atât cadrele didactice, cât și părinții, în contextul relației dintre ei. Ulterior vom aduce ca sprijin programul acreditat M.E.C Profesor și Parinte AZI (O.M. nr. 3161/13.02.2019) pentru a sprijini cadrele didactice în relația cu părinții, spre a-i face pe aceștia să găsească soluțiile potrivite la problemele cu care se confruntă în această perioadă și nu numai. Toate întâlnirile ne vor ajuta să avem o imagine de ansamblu cât mai reală asupra situației din fiecare familie, dar și din școli. Vom anunța public rezultatele acestei caravane”, a declarat psiholog Fabian Radu, coordonator proiecte în cadrul Asociației Proacta EDU.

Caravana se va desfășura pe parcursul lunii aprilie și va acoperi fiecare județ.

„Programul acreditat Profesor și Părinte AZI a debutat în 2019, pentru că nevoia a venit direct din teren, de la profesori și părinți. Am pornit sub forma unui program pilot în București și am decis extinderea acestuia la nivel național. Din cauza pandemiei a trebuit să oprim aceste întâlniri, dar nu și dorința de a sprijini școala și familia, ba dimpotrivă – am acordat sprijin psihologic și suport social la nivel național prin proiectele noastre, desfășurate în ultimul an și am anticipat că va fi și o nevoie și mai mare să reluăm ceea ce am gândit în 2019. Noul context al pandemiei ne-a schimbat pe toți, așadar trebuie să răspundem nevoilor de acum, din 2021. Vom ajuta elevii! Cum? Ajutând adulții esențiali din viața lor – părinții și profesorii- pas cu pas, județ cu județ! Fiecare elev are nevoie de adulți asumați, care au încredere în ei și care știu să construiască în jurul noilor generații, oferindu-le astfel modele de comportament și de comunicare. E multă fragilitate emoțională în vremurile actuale și suntem la un click distanță să aruncăm des cuvinte care ne rănesc pe noi sau pe ceilalți sau care aduc un dezechilibru, iar copiii văd și simt toate acestea. Așa cum văd și simt și atunci când suntem asertivi. De noi ține ce alegem să le oferim, dar, uneori, poate să ne fie greu, oricât de mult ne-am dori să facem bine. Caravana Profesor și Părinte AZI vine în sprijinul reprezentanților școlilor și al părinților în aceste vremuri. Latura psiho-emoțională face parte din educație și avem nevoie de un climat sănătos în școli, pentru a avea performanță mai apoi”, a declarat psiholog Nicoleta Larisa Albert, președinte Asociația Proacta EDU.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.