Home Social Pus pe furat biciclete

Pus pe furat biciclete

S-au inmultit furturile de biciclete. Chiar in urma cu o zi, miercuri seara, pe 3 august a.c., jandarmii au dejucat planurile unui tanar, care a sustras o bicicleta si incerca sa se faca nevazut” cu prada.

Comportamentul unui tanar care avea asupra sa o bicicleta a dat de banuit unui echipaj de jandarmi, acesta devenind agitat in momentul in care s-a ,,trezit” cu autovehiculul de patrulare langa el si a incercat sa paraseasca zona in care se afla, respectiv intersectia strazilor Pod de Piatra si Dimitrie Negreanu din municipiul Botosani.
 
De altfel, barbatul in varsta de 26 de ani este o cunostinta mai veche a oamenilor legii, fiind consumator de etnobotanice, iar in urma cu nici trei saptamani a mai fost prins o data de jandarmi dupa ce a sustras o bicicleta, de aceasta data de pe Bulevardul Mihai Eminescu.
 
Banuielile jandarmilor s-au confirmat, tanarul declarand, in cele din urma, ca a luat bicicleta cu o seara inainte de pe strada Aleea Calugareni, profitand de faptul ca usa de intrare intr-o scara de bloc era deschisa, cu toate ca era prevazuta cu interfon si sistem de inchidere automat.
 
In urma verificarilor efectuate, jandarmii l-au identificat pe proprietar, acesta recunoscand bicicleta fiului sau, disparuta cu o zi inainte.
 
Bicicleta a fost restituita proprietarului, iar tanarului i-au fost intocmite actele de sesizare ale organelor de urmarire penala sub aspectul savarsirii infractiunii de furt, care vor fi inaintate Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani, in vederea continuarii cercetarilor.
 

Exit mobile version