Home Social Rata şomajului a crescut în luna decembrie

Rata şomajului a crescut în luna decembrie

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani.

La sfârșitul lunii decembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 2.835 șomeri (din care 1.254 femei), rata șomajului fiind de 2,07%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,03%, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere 0,04 puncte procentuale. Așa cum se știe, odată cu venirea iernii, majoritatea companiilor din domeniul construcțiilor își suspendă activitatea și mulți angajați de la aceste firme trec în șomaj. Probabil ăsta este unul din motivele creșterii ratei șomajului în ultima lună din anul 2021.

Din totalul de 2.835 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 807 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.028 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.947 șomeri provin din mediul rural și 888 sunt din mediul urban.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani (36,16%). Șomerii studii primare și fără studii cu reprezintă 26,60% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 16,97%, cei cu învățământ profesional 16,19%, cei cu studii superioare sunt 3,17 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,92%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 758 persoane foarte greu ocupabile,1.185 greu ocupabile, 776 mediu ocupabile, iar 116 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoșani.

Exit mobile version