Razboi CANCERULUI PROFESIONAL

Cancerul este considerat principala cauza a deceselor legate de munca in UE. Anual, in UE 28 se inregistreaza, conform estimarilor, peste 100.000 decese provocate de cancerul profesional, ceea ce reprezinta 53% din decesele determinate de accidentele de munca şi de bolile profesionale impreuna. In Romania, aproximativ 50 de mii de oameni mor anual din cauza cancerului. Se estimeaza ca in anul 2011 s-au produs 4233 de decese din cauza cancerului profesional.

Practic, toti oamenii pot fi expusi la agenti cancerigeni din cand in cand, ca de exemplu, la gaze de esapament atunci cand strabat strazi aglomerate. In cazul expunerii la locul de munca, riscul de a dezvolta cancer este insa mult mai mare. Multi lucratori sunt expusi zilnic, multi ani, la niveluri ridicate de substante cancerigene. Este important sa se mentioneze ca expunerea la substante cancerigene in sine nu este, in general, singurul factor care contribuie la dezvoltarea cancerului la un muncitor. Cu toate acestea, expunerea profesionala la substante cancerigene este un factor major de risc cancerigen si, prin urmare, sunt necesare solutii inteligente pentru a reduce expunerea la agenti cancerigeni la locul de munca.

In acest sens, Comunitatea europeana, politicieni, cercetatori, sindicate s.a., s-a mobilizat sa gaseasca mijloace de prevenire.

Parlamentul European solicita statelor membre sa accelereze punerea in aplicare a Regulamentului REACH , in special inlocuirea substantelor chimice care provoaca cele mai frecvente boli profesionale. De asemenea, a cerut inspectiilor muncii sa intensifice initiativele de prevenire si de educare care vizeaza cresterea gradului de sensibilizare a cetatenilor cu privire la normele si la procedurile de sanatate si securitate.

Comisia Europeana a adoptat la inceputul acestui an o comunicare in care a stabilit trei directii de actiune in domeniul SSM pentru urmatoarea perioada. Prima este intensificarea luptei impotriva cancerului la locul de munca prin intermediul unor propuneri legislative, insotite de cresterea indrumarilor si constientizarii.

Institutia noastra se alatura acestui demers, cu „armele” sale specifice: informatii pentru sensibilizarea si constientizarea actorilor prevenirii puse la dispozitie pe site-ul institutiei si inspectii la locurile de munca in care lucratorii pot fi expusi la agenti chimici cancerigeni.

Masuri

Legislatia de securitate si sanatate in munca stabileste o serie de dispozitii concrete specifice agentilor chimici cancerigeni in HG nr. 1093/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca.
Substantele si amestecurile cancerigene carora li se aplica prevederile HG 1093/2006 sunt, in primul rand, cele care indeplinesc criteriile de clasificare ca agent cancerigen de categoriile 1A si 1B, criterii prevazute in anexa I la Regulamentului CLP. Aceste substante si amestecuri cancerigene sunt comercializate si pe eticheta lor apare o pictograma cu o silueta umana si cuvantul Pericol.

In principiu, riscurile pentru siguranta si sanatatea lucratorilor trebuie eliminate sau reduse la minimum. Angajatorii trebuie sa identifice si sa evalueze riscurile pentru lucratori asociate cu expunerea la agenti cancerigeni si trebuie sa previna expunerea lor atunci cand riscurile apar. Daca este posibil, substanta cancerigena trebuie inlocuita cu o alternativa mai putin periculoasa. In caz contrar, agentii cancerigeni, in masura in care este posibil din punct de vedere tehnic, trebuie sa fie fabricati si utilizati intr-un sistem inchis pentru a preveni expunerea lucratorilor.

In cazul in care acest lucru nu este posibil, expunerea lucratorilor trebuie sa fie redusa cat mai mult posibil printr-o serie de masuri, cum ar fi: limitarea cantitatilor de agenti cancerigeni manipulate la locul de munca, limitarea numarului de lucratori expusi sau susceptibil a fi expusi, evacuarea agentilor cancerigeni de la sursa prin ventilatie locala sau generala, masurarea concentratiilor de agenti cancerigeni din aer pentru detectarea precoce a expunerilor anormale, aplicarea unor proceduri si a unor metode de munca adecvate, aplicarea de masuri igienico-sanitare, delimitarea si semnalizarea corespunzatoare a zonelor de risc, montarea de dispozitive pentru situatii de urgenta, depozitarea, manipularea si transportul agentilor cancerigeni si a deseurilor in recipiente etanse si etichetate clar s.a.

Masuri de igiena si protectie personala

Angajatorul este obligat ca, pentru orice activitate in care exista risc de contaminare cu agenti cancerigeni, sa ia masuri adecvate pentru a se asigura ca lucratorii nu mananca, nu beau si nu fumeaza in zonele de lucru in care exista riscul contaminarii cu substante cancerigene si sa le puna la dispozitie grupuri sanitare si dusuri suficiente.

Conform acestei ipoteze si plecand de la premisa ca toate masurile tehnice si de protectie colectiva au fost deja luate, este obligatoriu ca lucratorii care desfasoara astfel de activitati sa dispuna de echipament individual de protectie (EIP) adaptat riscurilor si sa poarte corect acest echipament atat timp cat expunerea persista. Angajatorul este cel care pune la dispozitia lucratorilor acest echipament, in mod gratuit, asigura intretinerea lui si supravegheaza modul in care este utilizat.

Instruire

Angajatorul trebuie sa ia masurile corespunzatoare pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o pregatire suficienta si adecvata, bazata pe toate cunostintele disponibile, in special sub forma de informatii si instructiuni despre: riscurile potentiale pentru sanatate, inclusiv riscurile aditionale cauzate de consumul de tutun, masurile care trebuie luate pentru prevenirea expunerii, regulile de igiena, purtarea si utilizarea EIP, procedurile in caz de incidente si pentru prevenirea acestora, etichetarea clara si lizibila a ambalajelor si a instalatiilor care contin agenti cancerigeni, informatiile cuprinse in lista nominala care il privesc personal, informatiile colective anonime despre rezultatul examenelor medicale.

Documente

Daca rezultatele evaluarii pun in evidenta un risc pentru sanatatea si securitatea lucratorilor, angajatorul trebuie sa puna la dispozitia inspectoratului teritorial de munca si/sau a autoritatii de sanatate publica teritoriale, la cererea acestora, informatii complete privind: activitatile si motivele pentru care utilizeaza agenti cancerigeni, cantitatile din substantele fabricate sau utilizate care contin agenti cancerigeni, numarul lucratorilor expusi, masurile de prevenire luate, tipul echipamentului de protectie utilizat, natura si gradul expunerii, cazurile de inlocuire a agentilor cancerigeni, lista nominala actualizata a lucratorilor implicati in activitatile pentru care rezultatele evaluarii de risc evidentiaza un risc pentru sanatatea sau securitatea lor, cu precizarea expunerii la care ei au fost supusi, examenele medicale efectuate etc.

Acestea vor fi printre aspectele verificate de inspectorii de munca in controalele ce vor demara in luna martie. Este timpul ca angajatorii sa revada masurile pe care le aplica pentru reducerea expunerii lucratorilor la substante cancerigene.

Demersul institutie noastre sustine sloganul Zilei mondiale de lupta impotriva cancerului de anul acesta: Sa invingem cancerul mai curand! (Let’s beat cancer sooner!). Romania a adoptat ziua de 4 februarie drept – Ziua luptei impotriva cancerului, prin Legea nr. 274/2015.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.