In cele ce urmeaza nu voi da o definitie a urii, intrucat diversi specialisti, sociologi, psihologi, de-a lungul timpului i-au dat diferite conotatii prin dictionare, in functie de cunostintele si interesele de care dispuneau la un moment dat.
Insa, ceea ce este evident, dincolo de prezentarea completa a diverselor forme in care ura se manifesta, fie dintr-o cauza genetica sau de comportament dobandit prin educatie, acest mod de manifestare particular reprezinta o succesiune logica de acceptare filozofica a realitatii (bazate pe ura). Fie ca este „un dusman de clasa”, fie ca este „ura interconfesionala” sau etnica, la nivelul de microstructura sociala sau interindividuala, ura capata forme din ce in ce mai curioase, bizare, avand cauze greu de definit si totodata greu de explicat si eradicat.
Experienta mea, ma conduce la un fapt direct observabil, de necontestat, ca aceasta forma atitudinala care in mod conventional, insoteste la polul opus iubirea, respectul si toleranta, o gasim predominant exacerbata, si de nenumarate ori, oamenii vad numai „partea goala a paharului”.
Exemple de acest gen intalnim la tot pasul, iar acolo unde se cultiva ura, pe drept cuvant se spune: „Daca semeni vant, culegi furtuna”.
Fara a intra in mai multe detalii, vreau sa va prezint un exemplu, un caz din orasul nostru, pe care il consider relevant in contextul materialului actual – H.C. in varsta de 26 de ani, cu domiciliu in strada Primaverii nr.19, nu mai vorbeste cu proprii parinti, pentru faptul ca el este de origine crestin ortodox iar parintii de religie penticostala. Intre acestia sa creat o ruptura, o prapastie, determinata de modul in care se roaga aceluiasi Dumnezeu. Este evident ca se impune toleranta si intelegere fata de astfel de ipostaze, intrucat in ultima instanta, nu sunt decat forme diferite ale aceluiasi fond.
Consider ca este necesar, mai mult ca oricand, sa reflectam asupra noastra pentru a putea sa ne indepartam de ura, de egoism, de intoleranta, pentru ca toate aceste insusiri au la baza o anumita teama, frica, iar un suflet temator este intotdeauna unul slab. Hai sa fim mai umani, constructivi, sa ne straduim a ne apropia de valorile uman-crestine, care dezvolta constiinta de a deveni pozitivi, optimisti si increzatori, pentru ca nu suntem decat niste „chiriasi temporari ai pamantului”, iar razbunarea, egoismul sau ura sunt limite, impotriva valorilor general-umane. (Ioan Negru, psiholog)
