Legea salarizarii unitare in sistemul bugetar va aduce modificari importante in salarizarea celor ce lucreaza in multe domenii bugetare. Ministrul muncii spune ca s-au creat niste dezechilibre, dupa ce au crescut salariile in sanatate si invatamant iar in alte domenii nu s-a operat nicio modificare.
Salariile bugetarilor vor fi modificate, incepand de la cea mai inalta functie in stat.
In plus, salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, incepand cu ianuarie 2016, iar cel mai mare salariu va fi cel al presedintelui Romaniei, care va fi egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al premierului, al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului, a declarat, marti, ministrul Muncii, Rovana Plumb, intr-o conferinta de presa.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, sustine ca, in prezent, se lucreaza la legea salarizarii unitare in sistemul bugetar.
‘Suntem in momentul de fata in situatia de a calcula anumite scenarii, impreuna cu Ministerul de Finante. Imediat vom intra in dialog, ca si pana acum, cu partenerii nostri sociali, dar ne vom consulta si cu ceilalti colegi ai nostri din Guvern care gestioneaza domeniile din sectorul bugetar. Asa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 lei, salariul minim pe economie incepand cu ianuarie 2016. Cel mai mare (salariu – n. r.) va fi cel al presedintelui, egal cu cel al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, egal cu al premierului, egal cu cel al presedintelui Camerei Deputatilor si al presedintelui Senatului’, a precizat Rovana Plumb.
In ceea ce priveste declaratia ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici, potrivit careia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat ca ‘problema se pune in ceea ce priveste motivarea personalului din tot sectorul bugetar’..
‘Ceea ce am reusit noi sa facem pentru anul acesta a fost sa crestem salariile doar in cele doua sectoare cheie: sanatate si educatie. Acum ne uitam catre tot sectorul bugetar: administratia publica locala, administratia publica centrala pentru ca, intr-adevar, aici nu au mai fost facute majorari, iar motivarea personalului nu exista’, a subliniat ministrul Muncii.
La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara ca exista o suprapunere a claselor de salarizare, dupa ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.
‘Cert este ca in momentul de fata avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei masuri bune, benefice pentru toti salariatii din Romania: cresterea salariului minim pe economie, care, dupa cum bine stiti, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei si, bineinteles, cele doua sectoare bugetare foarte importante – sanatatea si educatia unde, incepand cu 2014, am prevazut cresterile de salarii, asa cum ne-am angajat’, a mai spus ministrul Muncii.