„Să descoperim împreună robotica și programarea în Autocad” – schimb de experiență între elevii a două licee botoșănene

În învățământul modern, o mare importanță are câștigarea și dezvoltarea interesului elevilor pentru școală prin sporirea interesului practic și atractivității orelor cu ajutorul mijloacelor multimedia, a calculatorului și a noilor strategii didactice.

Cunoașterea și utilizarea calculatorului a devenit o condiție importantă a reușitei profesionale pentru viitorul absolvent de liceu. O mare atracție în informatică a devenit robotica, unul dintre cele mai dinamice domenii ale tehnologiei avansate. De asemeni, cunoașterea aplicației AutoCad este viitorul asigurat al oricărui inginer proiectant indiferent de domeniul în care profesează.

În acest sens colaborarea dintre Colegiul Național „A. T. Laurian” și Liceul „Dimitrie Negreanu” din Botoșani desfășurată în cadrul Proiectului educativ „Prietenii calculatorului sunt prietenii mei” își propune să vină în sprijinul elevilor care sunt doritori de a învăța ceva nou, de a desfășura activități extrașcolare în domeniul roboticii și a aplicației Autocad.

În luna noiembrie elevi ai clasei a XI-a C, specializarea tehnician proiectant CAD,  de la Liceul „Dimitrie Negreanu” Botoșani, coordonați de profesorul Gabriela Ungureanu, au răspuns invitației Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, adresată cu prilejul Zilelor Liceului și au luat cunoștință cu un nou domeniu al informaticii și anume, robotica. Sub atenta îndrumare a profesorilor Mihaela Tunea și Mihaela Liliana Pricope, dar și a elevului Vlad Timotei din clasa a XII-a C, elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” au reușit să programeze traiectorii pentru roboței și să transmită semnale luminoase pe plăcuțe cu leduri. Elevii au fost impresionați de aspectele prezentate și, mai ales, de rezultatele obținute de ei în programarea roboțeilor.

În replică, un grup de elevi din clasa a XII A de la Colegiul Național „A. T. Laurian” a acceptat invitația de a participa la o lecție demonstrativă despre utilizarea aplicației Autocad la Liceul „Dimitrie Negreanu”. Activitatea a fost coordonată de profesorul Camelia Alexa și s-a desfășurat cu elevi din clasele a XI-a C și a XII-a C de la specializarea tehnician proiectant CAD.

Astfel, elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” și-au demonstrat abilitățile de lucru cu aplicația Autocad, învățându-i pe elevii musafiri principalele comenzi pentru reprezentarea pieselor și cotarea lor, pentru proiectarea în 2D, respectiv 3D, și realizarea secțiunilor. Elevii de la Colegiul Național „A.T. Laurian” au apreciat activitatea la care au participat, au fost interesați de aspectele prezentate, au colaborat cu elevii gazdă, adresându-le întrebări despre comenzile Autocad de bază necesare pentru reprezentarea pieselor.

În urma schimbului de experiență cadrele didactice de specialitate au schimbat impresii și au împărtășit nevoile unei ulterioare colaborări pe subiectele tratate în activitate, deoarece schimbul de experiență a fost un real succes.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.