Salariul minim pe economie, decontat angajatorilor pentru ucenici si stagiari

Guvernul a decis, printr-un proiect de lege adoptat pe 29 martie 2017, sa deconteze, practic, salariul minim pe economie pentru ucenicii si stagiarii care sunt incadrati de catre angajatorii care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei.

Astfel, angajatorul care incheie un contract de ucenicie beneficiaza, la cerere, pe perioada derularii acestuia (intre unul si trei ani), de o suma in cuantum de 1.125 lei/luna (net), echivalentul in lei a 250 euro/luna, din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Finantarea poate fi facuta din fonduri europene structurale si de investitii – asistenta financiara nerambursabila acordata Romaniei, conform legii si cu respectarea conditiilor finantatorului, si din fonduri publice nationale.

Contractele de ucenicie aflate in derulare la data intrarii in vigoare a legii isi produc efectele pana la expirarea perioadei pentru care au fost incheiate potrivit legislatiei in vigoare la data incheierii lor.

Totodata, Guvernul a decis sa acorde angajatorilor cate 1.350 de lei/luna (net), adica echivalentul a 300 euro/luna, pentru a stimula incheierea contracte de stagiu cu absolventi de invatamant superior. Suma se acorda pe perioada derularii contractului de stagiu, din bugetul asigurarilor pentru somaj, in limita fondurilor alocate.

Masura va putea fi finantata din fonduri structurale si de investitii si din fondurile publice nationale aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj. Sumele din bugetul asigurarilor pentru somaj destinate finantarii acestor masuri vor fi alocate in limita bugetului aprobat pe 2017 si a estimarilor pe anii urmatori.

Accesarea de fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 se va realiza din Programul Operational Capital Uman.

Contractele de stagiu aflate in derulare la data intrarii in vigoare a legii isi produc efectele pana la expirarea perioadei pentru care au fost incheiate.

Masurile sunt menite a sprijini angajatorii, carora le este suportat, astfel, salariul minim pe economie pentru ucenicii si stagiarii pe care ii angajeaza.

Pe de alta parte, acestia vor primi, la finalizarea uceniciei sau a stagiului, certificate doveditoare in acest sens si vor deveni, astfel, forta de munca deja calificata.

Masurile sunt menite sa duca si la scaderea somajului, dat fiind faptul ca ucenicii si stagiarii vor putea fi pastrati de catre angajatorul care i-a calificat sau – in caz contrar – isi vor putea cauta loc de munca aferent calificarii astfel obtinute.

Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de munca si a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior va fi transmis Parlamentului, spre adoptare.
Ministerul Muncii si Justitiei Sociale va elabora si va supune spre aprobare norme de aplicare a noilor reglementari.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.