SANITAS cere autoritatilor ECHIVALAREA STUDIILOR POSTLICEALE cu STUDIILE SUPERIOARE pentru asistentii medicali. Vezi ce promotii sunt vizate

Salarizare la fel pentru toti asistentii medicali, indiferent ca au studii superioare sau nu. Si asta, prin echivalarea studiilor postliceale cu studiile superioare pentru asistenti. Este ceea ce incearca sa obtina acum liderii Sindicatului Sanitas. Ei considera nedrept ca salariile unor asistenti sa fie mai mici decat ale colegilor acestora cu studii superioare, care, pana la urma, fac aceeasi munca. 

„Indiferent de nivelul studiilor, functia de baza este aceeasi – de asistent medical- asadar si salarizarea sa fie la fel. Avem forme de pregatire pentru asistentii medicali cu studii superioare, posticeale. Indiferent ca ai studii superioare sau postliceale, aceeasi activitate faci. Deci, noi sustinem sa fie la toti salarizarea la fel”, a declarat Lia Temciuc, liderul judetean al Sanitas.
 
Conducerea sindicatului Sanitas vrea sa le aduca o reparatie acelor asistenti medicali care nu au avut sansa sa opteze pentru studiile superioare. 
 
„Am sustinut fata de domnii ministri o problema cu care si dansii au fost, partial, de acord. Sa se initieze o echivalare a studiilor postliceale cu studiile superioare pentru promotiile de asistenti medicali pana in anul 2004, cand s-a infiintat invatamantul superior pentru asistentii medicali. Dupa 2004 a fost posibilitatea ca cei care doreau sa devina asistenti medicali sa urmeze cursuri superioare. Au fost si dupa acea data care au urmat doar postliceala, pentru ca asa au ales. Noi am vrea insa echivalarea sa se faca pentru cei care n-au avut posibilitatea, pana in 2004, sa urmeze studii superioare”, a mai precizat Lia Temciuc. 
 
Tot legat de salarizare, asistentii medicali cer factorilor de decizie sa dea o lege a salarizarii specifica sectorului sanatate.
 
„Sa nu fim amestecati cu restul sectorului bugetar. Pentru ca noi suntem salarizati altfel, oferim servicii medicale si am dori o lege specifica sistemului sanitar. Sa nu ne mai raportam la alti bugetari, la invatamant, la functionari, sau alti bugetari”, a mai explicat liderul judetean al Sanitas.   
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.