Scădere record a numărului de pensionari în România

Din iunie, anul trecut, și până la mijlocul anului acesta, mai bine de 61 de mii de persoane au ieșit din sistem. Aceasta este cea mai mare scădere înregistrată din 2013 și până în prezent.

Datele Ministerului Muncii arată că la sfârșitul lunii iunie, la noi în țară mai puțin de 4.900.000 de români erau pensionari, în scădere cu peste 61.000 de persoane față de iunie 2020.

Comparativ cu 2019, același interval, numărul este de două ori și jumătate mai mare. Aceleași date mai arată că, în primele 9 luni ale anului, România a pierdut aproape 39 de mii de pensionari. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în perioada iulie-august.

În doar o lună în sistemul de pensie s-a înregistrat o scădere de 8.300 de persoane. Din numărul total de pensionari de la noi din țară mai bine de 95% erau pensionari de asigurări sociale de stat, restul fiind pensionari agricoli. Cei mai mulți pensionari în România sunt bărbați, iar 2 din 10 au ieșit anticipat.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, pensia medie în România este în valoare de 1.500 de lei, în creștere cu mai bine de 20 de procente față de acum 2 ani.

Imagine de (Joenomias) Menno de Jong de la Pixabay

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.