1,7 milioane de lei este valoarea unui proiect prin care autoritățile românești și-au propus și trebuie să reducă dimensiunile traficului de persoane. Fondurile provin în proporție de 75% din Fondul pentru Securitate Internă al UE, diferența fiind acoperită din bugetul național.
Activitățile proiectului urmează să se deruleze timp de 3 ani, iar, în cadrul acestuia, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP) a lansat o primă campanie de prevenire a traficului în scopul exploatării prin muncă. Intitulată „Cunoaște-ți drepturile! Respectă-ți obligațiile!”, aceasta a fost lansată la nivel național la finalul lunii aprilie, urmând ca activitățile să se desfășoare în toate județele țării, partenerii agenției fiind Ministerul Educației Naționale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociația Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociația eLiberare și Fundația World Vision România.
Campania se va derula până la sfârșitul anului 2018 și își propune creșterea gradului de conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de ființe umane. Este vorba despre informarea și sensibilizarea populației, creșterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale Românie, informarea instituțiilor și organizațiilor privind dimensiunea și formele de manifestare ale acestui fenomen, dar și de reducerea numărului de informații inexacte și ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului.
„Mulțumim reprezentanților mass-media, având convingerea că implicarea presei în activitățile de informare și prevenire ne va sprijini în vederea creșterii gradului de conștientizare și reacție a publicului față de provocările acestui tip de crimă organizată”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției de la nivelul ANITP.