Domnule presedinte,
Dupa cum va este cunoscut, miercuri, 7 iunie, Camera Deputatilor, în calitate de camera decizionala, a adoptat proiectul Legii-cadru a salarizarii personalului platit din fonduri publice.
Astfel, dupa un traseu de adoptare parcurs cu repeziciune, care a exclus in principal o dezbatere aplicata si transparenta cu toti factorii implicati, cu modificari radicale fara a avea un suport de evaluare clara, proiectul devine lege. Forma finala a legii si modul in care a fost aceasta adoptata vadeste inca odata, cu claritate, scopul care a animat initiatorul de la bun inceput: cresterea accelerata a salariilor alesilor de la toate nivelurile, inclusiv a parlamentarilor, intr-un act de sfidare fata de cetatenii care le-au acordat increderea sa-i reprezinte.
Desi scopul initial declarat al legii a fost o reechilibrare si eliminare a discrepantelor salariale nejustificate, din sistemul public, asa cum se observa din forma legii, care exclude inclusiv termenul unitar din titlu, discrepantele se vor adanci si inechitatile salariale vor ramane sau se vor agrava; legea contine numeroase disfunctionalitati, este neunitara si inechitabila, incalcand principiile expuse chiar in textul sau.
Facem apel la dumneavoastra ca institutie abilitata sa intoarca Parlamentului spre re-dezbatere, dar mai ales ca institutie care se poate adresa direct Curtii Constitutionale.
Referitor la critica de neconstitutionalitate a Legii, raportata la art 16 din Constitutie, va semnalam:
A) Desfiintarea coeficientilor in grila de salarizare pentru administratia locala, care nu include si personalul decizional (viceprimar, primar, vicepresedinte sau presedinte de consiliu judetean) va conduce la discrepante de salarizare intre diferite institutii ale administratiei locale si accentuarea inechitatilor in interiorul acelorasi institutii.
In mod paradoxal, desi noua lege instituie in articolul 6 principiile nediscriminarii, egalitatii si ierarhizarii raportat la personalul bugetar, prin acelasi articol este exclus din sfera principiului legalitatii – adica a stabilirii salariului prin norme juridice de forta legii – personalul incadrat la articolul 11 alin 1, respectiv functionarii publici si personalul contractual din cadrul familiei ocupationale „Administratie” din aparatul propriu al consiliilor judetene, primarii si consilii locale si din serviciile publice din subordinea acestora. Ca atare, se elimina instituirea unui cadru legal, transparent si nediscriminatoriu pentru categorii de personal bugetar aflat in functii si situatii similare, fiind transferat atributul de stabilire a salariilor acestora catre consiliile locale, consiliile judetene sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Se ajunge in situatia in care, salariul personalului bugetar din administratia publica locala va depinde de vointa exclusiva a reprezentantilor consiliilor locale, fara a avea determinare legala.
Aceasta schimbare de legiferare a modului in care este salarizata o parte a personalului bugetar este contrara art. 1 din Constitutie, ce consacra principiul legalitatii. Prin Decizia nr.108 din 14 februarie 2006, Curtea Constitutionala a decis ca „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept si o obligatie a legiuitorului”.
Lipsa unei astfel de reglementari pentru o parte a personalului bugetar, respectiv cel aferent administratiei publice locale, face imposibila aplicarea unor criterii obiective de stabilire a salariilor, cu toate ca prin art. 2 al legii se precizeaza ca aceasta categorie intra de asemenea in sfera sa de aplicare.
Cu privire la principiul egalitatii cetatenilor, Curtea Constitutionala a statuat ca: „nu este contrara principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice „instituirea unor reguli speciale, atata timp cat ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor”. Principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit.”
Acesta abordare a Curtii Constitutionale a constituit o argumentatie asumata in diferite spete. Totusi, situatia ce s-ar crea odata cu intrarea in vigoare a Legii este una fara precedent, care vine sa genereze o abordare diferita folosind ca unica premisa a acestei abordari faptul ca un salariat a semnat un contract individual de munca cu un agajator dintr-o primarie sau alta, desi acestea sunt identice (ca dimensiune, atributii, responsabilitati). De aceea ne intrebam cat de diferite sunt situatiile celor doua categorii de angajati pentru a justifica implementarea unui tratament diferit din perpectiva nerealizarii unei grile pentru administratia publica locala?
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational. Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, conform careia orice diferenta de tratament, facuta de stat intre indivizi aflati in situatii analoage (in cazul nostru personalul din cadrul administratiei publice locale din unitati identice sau lucratorii din administratia locala si conducatorii acesteia (viceprimar, primar, vicepresedinte consiliu judetean, presedinte consiliu judetean), trebuie sa isi gaseasca o justificare obiectiva si rezonabila.
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a Legii raportata la art. 16 din Constitutie, principiul constitutional al egalitatii in fata legii presupune tocmai instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. Or, din moment ce situatia juridica a personalului bugetar este identica in administratia locala, atunci si tratamentul juridic aplicabil – grila de salarizare – trebuie sa fie acelasi, nefiind permis ca numai unii salariati bugetari sa aiba coeficienti, ci toti trebuie, dupa rangul unitatii administrative, sa beneficieze de coeficienti de ierarhizare.
Prin urmare, va solicitam sa va adresati Curtii Constitutionale care sa constate ca dispozitiile Legii privitoare la lipsa coeficientilor de ierarhizare pentru personalul din administratia publica locala contravin principiului egalitatii in fata legii, consacrat prin art. 16 din Constitutie, deoarece stabilesc ca persoanele aflate in situatii profesionale identice (de exemplu un consilier juridic in doua comune identice vor avea coeficienti diferiti, desi au aceleasi atributii, responsabilitati, volum de munca) sa aiba un tratament juridic diferit. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor in cazul analizat de noi nu are nicio justificare obiectiva si rezonabila. De altfel, dispozitiile din Lege ce se supun criticii noastre sunt de natura sa genereze o noua serie de inechitati.
De aceea consideram ca Legea instituie diferente de regim juridic absolut nejustificate obiectiv si rezonabil intre categorii de lucratori din administratia publica (intre doua unitati administrative identice si intre personalul din aceeasi unitate), diferenta care va genera serioase dezechilibre structurale din perspectiva resurselor umane, posibila migratie a fortei de munca, fara a avea un scop legitim urmarit, fiind de natura sa genereze situatii in care anumite persoane pot ajunge in situatii defavorabile, apreciate obiectiv, fapt ce reprezinta o discriminare care afecteaza constitutionalitatea textelor Legii.
Cunoastem faptul ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea Constitutionala a retinut ca sintagma „fara privilegii si fara discriminari” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constitutie priveste doua ipoteze normative distincte, iar incidenta uneia sau alteia dintre acestea implica, in mod necesar, sanctiuni de drept constitutional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalitatii in drepturi are drept consecinta neconstitutionalitatea privilegiului sau a discriminarii care a determinat, din punct de vedere normativ, incalcarea acestuia.
Tot astfel, Curtea Constitutionala, prin Decizia 794/2016, a stabilit ca „principiul constitutional al egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994).”
Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 23/2016 data in dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat ca „In mod neindoielnic, acest principiu (n.r. echitate si coerenta, prin crearea de oportunitati egale si remuneratie egala pentru munca de valoare egala) denota in mod esential asumarea de catre legiuitor a egalitatii de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil si nediscriminatoriu intre categoriile de personal din sectorul bugetar care desfasoara munca de valoare egala, in sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispozitiilor legii de salarizare, o remuneratie egala”.
Discriminarea se bazeaza pe notiunea de excludere de la un drept (in cazul nostru imposibilitatea personalului bugetar din administratia locala de a beneficia de o grila de salarizare cu coeficienti pentru situatii identice), iar remediul constitutional specific, in cazul constatarii neconstitutionalitatii discriminarii, il reprezinta acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. In cazul nostru, consideram ca s-ar impune eliminarea dispozitiilor din Lege a prevederilor de la art. 11 si realizarea unei anexe complete cu coeficienti.
In schimb, privilegiul se defineste ca un avantaj sau favoare nejustificata, acordata unei persoane/categorii de persoane; in acest caz, neconstitutionalitatea privilegiului nu echivaleaza cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. In cazul acesta, privilegiul retinut este aplicarea coeficientilor pentru anumite categorii de personal (viceprimar, primar, vicepresedinte consiliu judetean, presedinte consiliu judetean) si inexistenta coeficientilor pentru restul personalului bugetar din unitatile administrative locale.
Observam, de asemenea, ca dipozitiile Legii criticate incalca si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si protocoalele aditionale la aceasta conventie, respectiv art.14, care interzice discriminarea:
„ Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie”(s.n.).
Or, dispozitiile Legii prezentate de noi se incadreaza lesne in teza finala a articolului mai sus mentionat.
De asemenea, potrivit art. 5 din Codul muncii, in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii. Totodata, art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare prevede ca principiul egalitatii, al excluderii privilegiilor si nediscriminarii sunt garantate, iar la munca egala se cuvine un salariu egal.
Totodata, alin. (3) al aceluiasi articol stabileste ca exercitarea drepturilor enuntate priveste „persoanele aflate in situatii comparabile”. De altfel, expresie a principiului egalitatii de tratament si interzicerea discriminarii, principiul „la munca egala, salariu egal” face obiectul mai multor reglementari internationale, cum sunt: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Carta sociala europeana, revizuita, Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale muncitorilor etc. Potrivit acestor reglementari, salariatii se bucura de egalitate de tratament. Or, in cazul nostru, dezavantajele unei categorii de salariati fata de o alta categorie de salariati se genereaza prin insasi aplicarea dispozitiilor din Legea criticata.
De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 24/2008, a stabilit ca principiul egalitatii de tratament in stabilirea remuneratiilor presupune solutii diferite numai pentru situatii diferite, justificate pe baza unor criterii rationale si obiective.
B) Legea instituie o discriminare intre lucratorii si angajatorii din sectorul de stat (publici) si lucratorii si angajatorii din sectorul economic (privat, de stat sau mixt).
Astfel, se acorda salariatilor bugetari o indemnizatie anuala de hrana la nivelul a doua salarii minime garantate in plata la nivel national, care este venit neimpozabil, nepermitand aplicarea acestui drept oricarui angajator care doreste sa aplice acest regim lucratorilor proprii. In acelasi timp, prin aceasta lege, se anuleaza dreptul angajatilor din sistemul public de a primi tichete de masa, chiar si in cazul institutiilor care sunt finantate din surse proprii.
In contextul premiselor mai sus mentionate, observam ca prin Lege se creeaza o abordare distincta intre doua multimi de salariati (publici si cei din sectorul economic), carora li se aplica un regim impozabil distinct pentru alocatiile de hrana ce le vor fi acordate.
Situatia creata este similara aceleia in care salariatii din institutiile publice ar suporta un impozit pe venit de 10%, in locul celui general de 16%, aplicabil tuturor tipurilor de venituri, suportat de catre angajatii din sectorul economic.
Prin abordarea propusa de Lege se instituie o evidenta discrepanta intre modul de impozitare a salariatilor din mediul privat si a celor din mediul public la nivelul alocatiilor de hrana, discrepanta de natura a incalca atat dispozitiile Constitutiei, cat si ale tratatelor la care Romania este parte.
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational. Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, conform careia orice diferenta de tratament, facuta de stat intre indivizi aflati in situatii analoage (in cazul nostru salariatii din mediul economic si personalul bugetar), trebuie sa isi gaseasca o justificare obiectiva si rezonabila.
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a Legii, raportata la art. 16 din Constitutie, principiul constitutional al egalitatii in fata legii presupune tocmai instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. Or, din moment ce situatia juridica a personalului bugetar este identica cu cea a angajatilor din mediul economic (contracte individuale de munca sau raporturi de serviciu care nasc dreptul la o alocatie de hrana), atunci si tratamentul juridic aplicabil – indemnizatia de hrana/tichete de masa – trebuie sa fie acelasi, nefiind permis ca salariatii bugetari sa aiba, cu totii, un regim fiscal diferit de impozitare a alocatiei de hrana (indemnizatie de hrana) fata de salariatii din mediul economic (care primesc tichete de masa).
Prin urmare, va solicitam a va adresa Curtii Constitutionale in vederea constatarii ca dispozitiile Legii privitoare la indemnizatia de hrana si la eliminarea posibilitatii salariatilor bugetari de a primi tichete de masa contravin principiului egalitatii in fata legii, consacrat prin art. 16 din Constitutie, deoarece stabilesc ca persoanele aflate in situatii profesionale identice (de exemplu, un consilier juridic angajat al unei institutii publice si un consilier juridic al unei societati din domeniul economic) sa aiba un tratament juridic si fiscal diferit atunci cand primesc alocatia de hrana, doar pentru ca unele dintre acestea intra in multimea personalului bugetar, iar altele nu. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor in cazul analizat de noi nu are nicio justificare obiectiva si rezonabila.
De altfel, dispozitiile din Lege ce se supun criticii noastre sunt de natura sa genereze o serie de inechitati.
Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament generator de solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit legal si fiscal nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. In situatia analizata de noi. Legea introduce un regim juridic total diferit si de natura sa creeze unele privilegii doar pentru o anumita categorie de salariati (cei bugetari), respectiv o fiscalitate care se indeparteaza de la regulile general admise si care a devenit discriminatorie din moment ce a introdus criterii care au afectat egalitatea in drepturi a cetatenilor. Or, prin regimul juridic propus prin Lege in cazul alocatiilor de hrana acordate doar sub forma indemnizatiei de hrana, in considerarea specificului anumitor categorii de salariati (doar bugetari), legiuitorul stabileste conditii particulare de salarizare, conducand la instituirea unor privilegii fiscale in beneficiul acestora si instituirea unei diferente de tratament nejustificate obiectiv, rational si rezonabil. Observam de altfel ca privilegiul acordat (doar) intregului personal bugetar este insotit de ingradirea totala a angajatorilor publici de a putea acorda alocatia de hrana sub forma tichetelor de masa. Remarcam astfel o discriminare care se genereaza in ambele sensuri:
a) din pespectiva personalului bugetar, care nu suporta impozitul pe venit pentru alocatia de hrana, fata de salariatii din mediul economic, care platesc 16% din valoarea alocatiei de hrana primita sub forma tichetelor de masa;
b) din pespectiva salariatilor din mediul privat care pot primi alocatia de hrana sub forma de tichete de masa in fiecare luna (depasind anual limita valorica a indemnizatiei de hrana stabilite de Lege), fata de personalul bugetar care poate primi anual doar o alocatie de hrana stabilita la nivelul a doua salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata.
De aceea, consideram ca Legea instituie diferente de regim juridic absolut nejustificate obiectiv si rezonabil intre cele doua categorii de salariati (privati si bugetari), diferenta care va genera serioase dezechilibre structurale din perspectiva resurselor umane, posibila migratie a fortei de munca, fara a avea un scop legitim urmarit, fiind de natura sa genereze situatii in care anumite persoane pot ajunge in situatii defavorabile, apreciate obiectiv, fapt ce reprezinta o discriminare care afecteaza constitutionalitatea textelor Legii.
Se cunoaste faptul ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire de tratament trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational (a se vedea in acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea a retinut ca sintagma „fara privilegii si fara discriminari”, din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constitutie priveste doua ipoteze normative distincte, iar incidenta uneia sau alteia dintre acestea implica, in mod necesar, sanctiuni de drept constitutional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015).
Astfel, nesocotirea principiului egalitatii in drepturi are drept consecinta neconstitutionalitatea privilegiului sau a discriminarii care a determinat, din punct de vedere normativ, incalcarea acestuia.
Observam de asemenea ca dipozitiile Legii incalca si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie, respectiv art.14 din aceasta care interzice discriminarea:
„Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie”(s.n.).
Or dispozitiile Legii analizate de noi se incadreaza lesne in teza finala a articolului mai sus mentionat.
De asemenea, potrivit art. 5 din Codul muncii, in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii. Totodata, art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare prevede ca principiul egalitatii, al excluderii privilegiilor si nediscriminarii sunt garantate, iar la munca egala se cuvine un salariu egal.
Totodata, alin. (3) al aceluiasi articol stabileste ca exercitarea drepturilor enuntate priveste „persoanele aflate in situatii comparabile”.
De altfel, expresie a principiului egalitatii de tratament si interzicerea discriminarii, principiul „la munca egala, salariu egal” face obiectul mai multor reglementari internationale, cum sunt:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Carta sociala europeana, revizuita, Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Carta comunitara a drepturilor fundamentale ale muncitorilor etc. Potrivit acestor reglementari, salariatii se bucura de egalitate de tratament, angajatorului fiindu-i interzis sa ii dezavantajeze pe unii in favoarea altora, in ceea ce priveste cuantumul salariilor. Or, in cazul nostru, dezavantajele unei categorii de salariati fata de o alta categorie de salariati se genereaza prin insasi aplicarea dispozitiilor din Legea criticata.
De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 24/2008, a stabilit ca principiul egalitatii de tratament in stabilirea remuneratiilor presupune solutii diferite numai pentru situatii diferite, justificate pe baza unor criterii rationale si obiective.
Domnule Presedinte,
Apelam la dumneavoastra in calitate de garant, al fiecarui cetatean roman, pentru aplicarea in mod echitabil a drepturilor sale.
Speram ca veti intreprinde toate demersurile posibile, astfel incat sa nu ne gasim in aceeasi situatie cu cea privind introducerea pensiilor speciale pentru parlamentari, cand nicio institutie a statului nu a reactionat pentru a impiedica si corecta acest abuz.
In concluzie, va solicitam sa nu promulgati Legea-cadru a salarizarii personalului platit din fonduri publice si sa o returnati Parlamentului spre a fi modificata, iar in cazul necorectarii ei de catre Parlament, sa va adresati Curtii Constiutionale cu solicitarea de a constata neconstitutionalitatea prevederilor legii, privitor la cele doua puncte sesizate mai sus.
Bogdan Iuliu HOSSU, Presedinte CNS „Cartel ALFA”
