Se cere ANCHETA la Ministerul Educatiei dupa DISPARITIA CONTRACTULUI COLECTIV de MUNCA! Ce consecinte suporta profesorii, cum sunt afectate GRADATIILE de MERIT

Unde a disparut contractul colectiv de munca incheiat la Ministerul Educatiei in decembrie, pe cand era ministru Mircea Dumitru? E o intrebare  care ii preocupa pe mii de oameni din invatamant in aceste zile, tinand cont de consecintele pe care le are aceasta situatie asupra unor drepturi ale cadrelor didactice.

„S-a cerut, de catre federatiile sindicale, actualului domn ministru o ancheta interna care sa depisteze persoanele vinovate, deoarece acest contract colectiv de munca se refera la un numar mare de angajati din sistemul de invatamant „, a declarat Iuliana Nacu, liderul judetean al Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP) Botosani.

Potrivit liderului sindical, sunt afectate de aceasta situatie cadrele didactice care s-au inscris in cursa pentru acordarea gradatiei de merit.

„E un lucru ciudat care, din pacate, s-a intamplat. Contractul colectiv de munca semnat la nivel de sector de activitate in luna decembrie cu domnul ministru de atunci a disparut de la Minister si atunci nu avem un regulament de functionare a comisiilor paritare”, mai spune preesedinta de sindicat Iuliana Nacu.  

Sindicatele i-au transmis actualului ministru al Educatiei sa urgenteze o ancheta care sa rezolve aceasta problema in conditiile in care disparitia documentului ii pune pe profesori in situatia de -si vedea amenintate o serie de drepturi.

„Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” va adreseaza rugamintea de a dispune efectuarea unei anchete interne, in vederea identificarii persoanei/persoanelor responsabile de „disparitia” celor 4 exemplare originale ale Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Sector de Activitate Invatamant Preuniversitar, semnate, in luna decembrie 2016, de ministrul Mircea Dumitru si presedintii celor doua federatii sindicale. Aceasta ancheta se impune, avand in vedere atat consecintele neinregistrarii acestui contract colectiv asupra sistemului de invatamant preuniversitar si salariatilor (imposibilitatea functionarii comisiilor paritare, ceea ce a determinat amanarea graficului de acordare a gradatiilor de merit; neacordarea unor drepturi reglementate prin contract etc.), cat si informatiile false vehiculate pe retelele de socializare”, se arata in solicitarea sindicalistilor catre Ministrul Educatiei, Pavel Nastase.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.